Politic

Presa rusă: Băsescu este îngrijorat că Moldova s-ar putea răzgândi în privinţa integrării europene

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la întâlnirea cu Igor Corman, preşedintele Parlamentului moldovean, că există posibilitatea ca R.Moldova să se răzgândească în ultimul moment şi să prefere apropierea de Uniunea Vamală Rusia-Belarus în locul integrării UE, potrivit agenţiei ruse Rosbalt.

Emil Boc a participat la o petrecere dată de Primăria Cluj-Napoca pentru pensionari

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a participat, marţi seară, la o petrecere dată de municipalitate pentru 1.700 de pensionari din oraş, edilul fotografiindu-se alături de participanţii la eveniment.

Iulia Motoc, aleasă de plenul APCE pentru postul de judecător la CEDO

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a ales-o, marţi, pe Iulia Motoc pentru funcţia de judecător la CEDO, dintre cele trei propuneri înainte de România.

CSAT a amânat o decizie în privinţa avionului pentru zboruri speciale

CSAT a discutat, marţi, despre avionul pentru zborurile înalţilor demnitari, dar nu a luat o decizie, urmând ca subiectul să mai fie abordat.

Antonescu: Parlamentarii PNL nu mai pot iniţia propuneri legislative fără girul partidului

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi că niciun parlamentar PNL nu va mai putea depune propuneri legislative fără să aibă girul partidului, iar în cazul celor care au declaraţii calomnioase la adresa partenerilor din USL este posibilă excluderea din partid.

Antonescu: Săptămâna viitoare depun proiectul pe aministie, vom discuta subiectul în USL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că proiectul anunţat anterior privind aministierea aleşilor locali va fi iniţiat săptămâna viitoare, precizând că urmează o discuţie pe această temă în USL, dar social-democraţii nu au niciun motiv să fie împotrivă.

Mircea Toader: PDL nu doreşte promovarea noului Cod rutier prin ordonanţă de urgenţă

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, marţi, că PDL nu doreşte promovarea noului Cod rutier prin ordonanţă de urgenţă şi că nu este cazul să fie majorate amenzile decât la limita de suportabilitate şi excesele să fie sancţionate, inclusiv cu suspendarea carnetului de conducere.

Antonescu: Eu nu-mi mai iau permis de conducere, sunt prea bătrân pentru condus maşini

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că el nu-şi va lua permis de conducere, deoarece se consideră "prea bătrân" pentru a conduce maşini, dar a precizat că nu mai este necesară "îndulcirea" sancţiunilor din proiectul promovat de ministrul de Interne.

Fostul deputat PSD Mugurel Surupăceanu, acuzat de corupţie, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare

Fostul deputat PSD Mugurel Surupăceanu a fost condamnat, marţi, la şapte ani de închisoare cu executare, într-un dosar de corupţie aflat pe rolul Tribunalului Gorj, dosar în care au mai primit pedepse similare şi foşti şefi de la fostul complex energetic Turceni.

Antonescu, despre termenul lui Dragnea: Dăm un punct de vedere, că o să fie pe 15, că o fi pe 16

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că în cazul termenului pe care vicepremierul Liviu Dragnea l-a dat PNL pentru a transmite un punct de vedere pe regionalizare va exista un răspuns pe 15 octombrie sau mai târziu.

Iohannis: Nu va exista regionalizare nici anul acesta, nici anul viitor. Nu se va modifica Constituţia

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat marţi că realizarea regionalizării nu va putea avea loc nici anul acesta, nici anul viitor, întrucât nu se va modifica Constituţia ca să permită acest lucru, menţionând că acest proces nu trebuie făcut de dragul fondurilor europene.

Vosganian, la audierile din Comisia Juridică în cazul său: Senatul să voteze pentru demnitatea sa

Senatorul PNL Varujan Vosganian a susţinut, marţi, la Comisia juridică, referindu-se la acuzaţiile de complot şi subminarea siguranţei naţionale la adresa sa, că, în adâncul sufletului, niciun parlamentar nu crede "o iotă" din această "gogoriţă", el menţionând că Senatul trebuie să voteze pentru demnitatea sa.

Un fost ministru francez a postat o petiţie online împotriva aderării României la Schengen

Aproape 50 de persoane semnaseră până marţi după-amiaza o petiţie împotriva aderării României şi Bulgariei la Schengen, la 1 ianuarie 2014, petiţie postată online în aceeşi zi de către fostul ministru francez pentru Formare Profesională Nadine Morano, o fostă deputată UMP.

Ponta şi Teodorovici prezintă Parlamentului, în 8 octombrie, situaţia accesării fondurilor UE

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, va prezenta, peste o săptămână, în plenul Camerei Deputaţilor, situaţia referitoare la accesarea fondurilor europene, la şedinţă urmând să participe şi premierul Victor Ponta, iar deputaţii îşi vor spune punctele de vedere.

Voinea: Eu şi Chiţoiu am avizat favorabil proiectul pentru Roşia Montană

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a declarat, marţi, la Comisia pentru Roşia Montană, că atât el, cât şi ministrul Finanţelor Publice, vicepremierul Daniel Chiţoiu, au avizat favorabil proiectul de lege privind Roşia Montană, cu o observaţie care a fost aprobată de Guvern.

Stroe, după şedinţa liderilor PNL: S-a optat, ca decizie politică, pentru OUG pe Codul rutier

Ministerul de Interne, Radu Stroe, a declarat, marţi, la finalul unei şedinţe a liderilor PNL, că s-a optat, ca decizie politică, pentru promovarea noului Cod rutier prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului.

Şedinţă CSAT pe tema strategiei industriei de securitate

Şedinţa Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) pe a cărei ordine de zi s-au aflat strategia industriei naţionale de securitate şi proiectul de lege privind constituirea şi menţinerea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi de produse petroliere s-a încheiat.

Varujan Vosganian, audiat la Comisia juridică a Senatului

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a sosit, marţi, la Comisia juridică a Senatului, pentru a-şi exprima punctul de vedere în legătură cu solicitarea procurorului general al Parchetului ICCJ.

Descentralizarea IGPR: Ministerul Afacerilor Interne atrage atenţia asupra efectelor asupra siguranţei cetăţeanului

Ministerul de Interne susţine că o descentralizare a unor componente ale Poliţiei care ar avea efectele asupra siguranţei cetăţeanului nu poate fi susţinută, precizând că la MAI, care ar trebui să fie co-iniţiator al unei astfel de iniţiative legislative, nu a fost transmis niciun proiect de OUG.

Zgonea: Tema romilor este „un clişeu”.Oare ministrul Valls dacă îl vedea pe Brâncuşi, cu barba lui, îl dădea afară din Franţa?

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că va discuta cu oficiali francezi, în vizita pe care o va face la Paris, despre intrarea României în Schengen, arătând că asocierea temelor de campanie din Franţa cu problematica comunităţilor de romi este "un clişeu".

Zgonea: Am încredere că până la 15 octombrie PNL va veni cu o propunere utilă pe regionalizare

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că are încredere că până la 15 octombrie liberalii vor veni cu o propunere privind proiectul regionalizării care să fie utilă şi susţine ideea ca discuţiile în USL pe teme majore să fie săptămânale.

Dragnea, despre iniţiativa PNL privind alegerea preşedinţilor CJ: Asta propune un om politic fricos

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, marţi, referindu-se la iniţiativa legislativă semnată de 63 de parlamentari PNL privind modificarea legii de alegere a primarilor şi a preşedinţilor de CJ, că, în opinia sa, cine propune aşa ceva este un om politic fricos.

Director general CE: Niciun cetăţean european nu trebuie să devină o povară pentru o altă ţară

Koos Richelle, director general în cadrul Comisiei Europene, a respins, marţi, la Bucureşti, legătura dintre romi şi aderarea României la Schengen, dar a precizat că niciun cetăţean european nu trebuie să devină o povară pentru sistemul social al altui stat.

Dragnea a dat PNL termen până la 15 octombrie să se pronunţe pe regionalizarea preliminară. Dragnea: Nu e firesc ca PSD şi PNL să propună legi diferite

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că el încă aşteaptă ca PNL să-i dea un punct de vedere asupra proiectului de lege privind regionalizarea, pe care l-a transmis liberalilor acum aproximativ o lună, arătând că nu este firesc ca PSD şi PNL să propună proiecte diferite dacă respectă votanţii USL. Potrivit unor surse, Dragnea a dat PNL termen până la 15 octombrie să se pronunţe.

Dragnea: Proiectul Legii descentralizării, în dezbatere cu primarii. Îl susţin fără rezerve

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, marţi, că a trimis proiectul de lege privind descentralizarea către primari pentru a vedea propunerile incluse, el arătând că ulterior va avea o întrevedere cu edilii pentru a da o formă finală actului normativ şi că susţine fără rezerve prevederile acestuia.

Ilie Sârbu: Ţara fierbe pe problemele reale, iar noi ne coafăm. Trebuie luată o decizie în USL

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, declară că lipsa de comunicare din USL se vede şi aceasta trebuie recunoscută şi corectată, el apreciind totodată că trebuie luată o decizie, întrucât, lăsând lucrurile să treneze, nimeni nu va câştiga nimic.

Mesajul lui Mircea Geoană pentru Antonescu: Dacă ai pierdut publicul PSD, adio şanse la prezidenţiale!

Senatorul Mircea Geoană crede că liberalii au intrat prea devreme în campania electorală, prin anunţul că nu vor vota proiectul de lege privind Roşia Montană, chiar dacă a fost aprobat de miniştrii PNL din Guvern şi că, atacându-i pe social-democraţi, Crin Antonescu riscă să piardă alegătorii PSD.

Ambasadorul României la Paris: Relaţia cu Franţa e prea profundă ca să fie zguduită de declaraţiile privind Schengen

Ambasadorul României la Paris, Bogdan Mazuru, susţine că relaţia României cu Franţa este prea profundă ca să fie zguduită de declaraţiile din partea unor oficiali francezi privind Schengen, el apreciind totodată că explicaţiile schimbării de discurs ţin de "contextul intern francez".

Oprescu: Nu mă pregătesc pentru prezidenţiale

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, luni seară, că nu se pregăteşte pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor şi că a plâns la prima ieşire publică de după moartea lui Ionuţ Anghel ca "om", şi nu ca "animal politic".

Oprescu: Am avut 346 de plângeri penale, la toate am primit NUP

Edilul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat luni seară că pe numele său au fost formulate, de când este primar general, 346 de plângeri penale, iar în toate a fost dispusă neînceperea urmăririi penale, una dintre reclamaţii fiind făcută în legătură cu adăpostul privat de câini Dog Town.

Sala Sporturilor din Ploieşti, subiect de dispută între Roberta Anastase şi Mircea Cosma

Panouri publicitare cu Victor Ponta alături de primarul Ploieştiului şi de şeful CJ Prahova, pe care scrie "Am promis. Am, făcut. Sala Sporturilor", au fost amplasate în oraş, Roberta Anastase spunând însă că aceştia sunt "mincinoşi" şi că proiectul, iniţiat de Guvernul Boc, a fost blocat de Ponta.

Ponta: La rectificare nu se vor aloca bani pentru avionul pentru demnitari. Va fi licitaţie deschisă

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că la rectificarea bugetară nu se vor aloca bani pentru avionul care va fi folosit de demnitari, arătând că se va organiza o licitaţie pentru ca MapN să achiziţioneze în leasing acest avion şi că cel folosit până acum iese din uz.

Ponta: La Guvern nu a venit proiectul de descentralizare, trebuie discutat cu autorităţile locale

Premierul Victor Ponta a afirmat, luni, răspunzând unei întrebări, că la Guvern nu a venit niciun proiect privind descentralizarea, precizând că o astfel de iniţiativă trebuie mai întâi discutată cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi cu cei din USL, în Uniune subiectul nefiind încă abordat.

Ambasada Italiei la Bucureşti: României ar trebui să-i fie asigurat pe deplin accesul în Schengen

România a îndeplinit criteriile tehnice de aderare la Schengen şi ar trebui "să-i fie asigurat accesul" în acest spaţiu, a precizat, luni, la solicitarea MEDIAFAX, Ambasada României la Bucureşti, referitor la o serie de articole din presa franceză.

Ponta: Am auzit că Băsescu a avut o părere foarte bună despre PSD. Dacă vrea să se înscrie, nu-l primim

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în legătură cu afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu potrivit cărora PSD va avea propriul candidat la Preşedinţie, că a auzit că Băsescu a avut o părere foarte bună despre PSD, dar, dacă vrea să se înscrie în partid, nu este primit.

ANALIZĂ: Hollande sub presiune, din cauza miniştrilor care se atacă pe tema fiscalităţii şi romilor

Preşedintele francez François Hollande este supus unor presiuni pentru a-şi exercita autoritatea asupra Guvernului, în cadrul căruia mai mulţi dintre miniştrii săi se critică dur şi în mod tot mai deschis, după vacanţa de vară, în special în dosarele fiscalităţii şi romilor.

Ponta: Nimeni nu se pricepe mai bine la murdăriile din proiectul Roşia Montană decât Traian Băsescu

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că "nimeni nu se pricepe mai bine la murdăriile din proiectul Roşia Montană" decât preşedintele Băsescu, şeful Guvernului comentând astfel afirmaţiile şefului statului potrivit cărora în Bucureşti există "un protest curat" şi la Roşia Montană unul "fabricat".

Ponta: Pe probleme importante, cum e sistemul de alegeri, propunerile trebuie să vină de la comisia USL

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că a avut discuţii informale în USL în legătură cu proiectul depus de liberali de modificare a legii administraţiei locale şi consideră că, pe probleme importante, cum este sistemul de alegeri, trebuie ca propunerile să vină din partea comisiei comune a USL.

UDMR: Aşteptăm invitaţie de la Guvern pe tema descentralizării. Ponta a spus că e exclusă OUG

Senatorul UDMR Cseke Attila a declarat luni că UDMR salută iniţiativa Guvernului de a elabora proiectul privind descentralizarea şi aşteaptă invitaţie din partea Executivului pentru a discuta despre acesta, având în vedere că Uniunea a depus în Parlament un proiect pe aceeaşi temă.

Blaga: Propuneri din regiuni pentru europarlamentare, până la 1 noiembrie

Colegiul Director al PDL a stabilit ca până la 1 noiembrie vicepreşedinţii, secretarii regionali şi preşedinţii de organizaţii să stabilească o listă cu persoane care doresc să candideze la alegerile europarlamentare, lista naţională finală urmând să fie desemnată în viitorul colegiu.