Politic

Senat: PNL şi PSD au votat diferit; o serie de proiecte avizate la comisii nu au putut fi aprobate

Plenul Senatului nu a putut aproba marţi, la votul final, o serie de acte normative care primiseră avize şi rapoarte favorabile din partea comisiilor de specialitate, între care proiecte de lege privind insolvenţa, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau finanţarea partidelor politice.

Deputaţii PSD, în şedinţă. Se analizează cum pot asigura majoritatea în plen

Deputaţii PSD s-au reunit marţi, la ora transmiterii acestei ştiri, la sala de grup, fiind convocaţi pentru a analiza modul în care pot asigura pe viitor prezenţa la plen.

Sebastian Ghiţă şi alţi trei inculpaţi cer să fie judecaţi în continuare, în dosarul de înşelăciune

Deputatul Sebastian Ghiţă şi alţi trei inclupaţi în dosarul de înşelăciune din 2006 au cerut, marţi, la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), să fie judecaţi în continuare, după împlinirea termenului pentru prescrierea faptelor.

MEDIAFAX ZOOM: Dragostea durează 3 ani – GALERIE FOTO

Titlul romanului lui Frederic Beigbeder pare să sintetizeze situaţia actuală din interiorul coaliţiei politice aflate la putere, Uniunea Social Democrata (USL).

Lideri PNL susţin RETRAGEREA miniştrilor liberali de la guvernare: „Nu avem cum să rămânem în acest Guvern”

Lideri ai filialelor de judeţ PNL, printre care preşedintele interimar al PNL Cluj, Horea Uioreanu, preşedintele PNL Argeş, cel al PNL Vâlcea şi preşedintele PNL Arad, au declarat că vor susţine retragerea de la guvernare a miniştrilor liberali, în cadrul şedinţei Delegaţiei Permanente care va avea loc marţi seară.

Sârbu: Îi lăsăm lui Antonescu să decidă privind şefia Senatului. Îi lăsăm toate privilegiile funcţiei

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, marţi, că funcţia de preşedinte al Senatului deţinută de liderul PNL Crin Antonescu nu va fi contestată de PSD, adăugând totuşi că ar fi normal ca acesta să îşi dea demisia după ieşirea de la guvernare "dacă ar avea onoare".

Salariile primarilor VOR CREŞTE. Camera Deputaţilor a aprobat majorarea de la 1 iulie. Dragnea: Este un act de dreptate pentru aleşii locali, indiferent de culoarea politică

Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, majorarea salariilor primarilor de la 1 iulie 2014, un amendament în acest sens fiind introdus la ordonanţa 103/2013, la propunerea vicepremierului Liviu Dragnea.

Sârbu: Antonescu trăieşte în altă lume dacă spune că PNL va sta în opoziţie doar două săptămâni

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, marţi, că preşedintele PNL, Crin Antonescu, "trăieşte în altă lume" atunci când afirmă că PNL va sta în opoziţie doar "două săptămâni".

Pocora: Degeaba PSD-UNPR-PC spun ca vor continua programul USL, priorităţile lor sunt altele

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, susţine că "ideea continuării programului de guvernare al USL este o diversiune la fel cum a fost şi subiectul numirii lui Klaus Iohannis" şi că afirmaţia că o nouă majoriotate va duce mai departe programul USL reprezintă "o ipocrizie, o minciună".

Kelemen: Dacă va fi o ruptură în USL va trebui să contribuim la rezolvarea situaţiei

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, că Uniunea aşteaptă o decizie în USL legată de o eventuală ruptură între PSD şi PNL pentru "a putea contribui la rezolvarea situaţiei", în baza principiilor protocolului semnat în 2012.

Ilie Sârbu: Există un protocol semnat din 2012 cu UDMR. Acesta prevede COOPTAREA LA GUVERNARE

Liderul grupului senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a precizat, marţi, că există din 2012 un protocol cu UDMR, care nu s-a realizat, el menţionând că documentul prevede cooptarea la guvernare a Uniunii, cu doi miniştri în Cabinet.

Liderul UDMR Arad: Sâmbătă, la CRU, se va discuta despre posibilitatea intrării UDMR la guvernare

Preşedintele UDMR Arad, Bognar Levente, afirmă că la Consiliul Reprezentanţilor Unionali de sâmbătă ar urma să se dezbată şi posibilitatea intrării UDMR la guvernare, el apreciind că Uniunea nu ar trebui să intre în guvern fără un program în folosul comunităţii maghiare susţinut de parteneri.

Forumul Civic al Românilor îi cere lui Ponta să nu aducă la guvernare UDMR

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş îi cere premierului Victor Ponta să nu solicite, în nicio împrejurare, aducerea UDMR la guvernare, apreciind că formaţiunea va continua "aceeaşi politică şantajistă faţă de autorităţile statului român pe care a dus-o timp de două decenii".

Băsescu: Ne preocupă problema Ucrainei, am avut trei şedinţe pe acest subiect şi or să mai fie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, după ce a semnat în cartea de condoleaţe deschisă la Ambasada Ucrainei, că problema acestei ţări ne preocupă şi a arătat că a avut trei şedinţe de lucru pe situaţia din Ucraina, la Palatul Cotroceni şi vor mai fi şi alte întâlniri.

Delegaţia Permanentă PNL se reuneşte marţi seară. Decizia anticipată de lideri – retragerea miniştrilor

Delegaţia Permanentă a PNL este aşteptată să tranşeze, marţi seară, situaţia din USL, o decizie anticipată de liderii partidului fiind retragerea miniştrilor liberali din Guvern.

Ponta: Un nou guvern poate nu va fi votat de Antonescu, dar va fi susţinut de toţi parlamentarii USL

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a afirmat că, în cazul formării unui nou guvern, fără PNL, se va baza în Parlament, la acordarea votului de învestitură, pe sprijinul tuturor parlamentarilor care fac parte în prezent din USL, argumentând că viitorul Cabinet va păstra programul USL votat în 2012.

Şova, în dezbaterile la moţiunea pe deszăpezire: Conţine afirmaţii mincinoase. Votul va fi dat marţi

Ministrul Dan Şova a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, că moţiunea simplă a PDL privind deszăpezirea "face revista presei şi nimic altceva" şi conţine afirmaţii "necontrolate şi mincinoase".

Lider PNL Alba: Ponta oferă funcţii şpagă liberalilor care vor să rămână la guvernare pentru a trăda

Preşedintele PNL Alba Iulia, Florin Roman, l-a acuzat, luni, pe premierul Victor Ponta că încercă să ofere funcţii drept "şpagă" liberalilor care doresc să rămână la guvernare, pentru ca aceştia să-şi trădeze partidul.

Iohannis, despre revizuirea Constituţiei: Cred că nu mai e nicio şansă pentru un referendum

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, luni, că nu crede că proiectul de revizuire a Constituţiei mai are vreo şansă să fie promovat, respectiv să se ajungă la convocarea referendumului pe această temă odată cu alegerile europarlamentare.

Nazare îi oferă lui Şova un cântar pentru zăpadă. Şova: A absolvit şcoala de dansuri şi bune maniere

Deputatul PDL Alexandru Nazare a prezentat, luni, moţiunea simplă a PDL pe tema deszăpezirii şi i-a oferit ministrului Dan Şova un cântar cu care să stabilească exact câtă zăpadă are de ridicat CNADNR, social-democratul replicând că democrat-liberalul a absolvit "şcoala de dansuri şi bune maniere".

Iohannis: USL există pe hârtie, dar de facto nu mai există. Al doilea pas, denunţarea protocolului

Prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis a declarat luni că în acest moment USL "nu mai există de facto", fiind o alianţă pe hârtie, iar următorul pas după o retragere a miniştrilor din Guvern ar fi denunţarea protocolului USL, însă este puţin probabil să se decidă iniţierea unei moţiuni de cenzură.

Uioreanu: Liberalii nu sunt „traseişti”, „soluţie imorală” sau „dinozauri de guvern”

Vicepreşedintele PNL Horea Uioreanu afirmă că liberalii nu sunt nici "soluţie imorală", nici "dinozauri de guvern" şi că premierul Victor Ponta ar trebui să le ceară scuze liberalilor pe care "i-a confundat cu trădătorii şi traseiştii din oastea de strânsură pe care şi-a creat-o în ultimele luni".

Petrache: Ponta transmite un avertisment celor care deţin funcţii din partea PNL

Preşedintele PNL Ilfov, Marian Petrache, a susţinut, luni, într-un comunicat de presă, că prin mesajele transmise pe reţelele de socializare, premierul Victor Ponta nu s-a adresat electoratului PNL sau USL, ci a adresat un avertisment celor care deţin funcţii din partea PNL.

Deputatul Nuţu Fonta, ales din partea PPDD, devine parlamentar UNPR şi activează în grupul PSD

Deputatul Nuţu Fonta, ales din partea PPDD, a anunţat, printr-o scrisoare citită, luni, în plenul Camerei Deputaţilor de către preşedintele de şedinţă, că a devenit parlamentar UNPR şi va activa în grupul parlamentar al PSD.

Dragnea, întrebat ce le transmite liberalilor pentru Delegaţia Permanentă: „Gânduri bune! „

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, luni, că el crede că liberalii nu doresc cu adevărat să continue în USL şi "au inventat sau caută mereu pretexte", el spunând că le urează "gânduri bune" reprezentanţilor PNL care se vor reuni marţi seară în Delegaţia Permanentă.

Iohannis: Negocierile pentru remanierea guvernamentală au EŞUAT

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că "negocierile pentru remanierea guvernamentală au eşuat".

Kelemen: UDMR nu a primit invitaţie să vină la guvernare. Foarte repede USL va găsi o soluţie

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că nu a primit nicio invitaţie pentru a intra la guvernare şi este prea devreme să se discute de aşa ceva, pentru că există USL arătând că foarte repede Uniunea va găsi o soluţie de a merge mai departe.

Dragnea s-a întâlnit cu Grupul minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor

Ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, s-a întâlnit, luni, cu grupul Minorităţilor Naţionale, din Camera Deputaţilor pentru a le prezenta programele Ministerului, el arătând că urmează să aibă întâlniri şi cu UDMR.

Liderul PNL Baia Mare către Ponta: Unitatea USL stă în pixul dumneavoastră, PNL nu se rupe

Liderul PNL Baia Mare, Mircea Dolha, îi transmite premierului Victor Ponta că unitatea USL stă "în pixul" acestuia şi că PNL nu se rupe, în pofida mesajelor pe care prim-ministrul ar încerca să le "inducă", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Nini Săpunaru: Ponta duce un război acerb împotriva PNL fluturând funcţiile deţinute de liberali

Preşedintele PNL Vrancea, Nini Săpunaru, îl acuză pe premierul Victor Ponta de faptul că "duce un război tot mai acerb împotriva PNL", după ce ar fi "săpat constant" la temelia USL, printr-un mesaj adresat liberalilor postat pe o pagină de socializare.

MAE: Ucraina trebuie să menţină nivelul de protecţie a drepturilor minorităţilor naţionale

Ucraina trebuie să menţină nivelul de protecţie a drepturilor minorităţilor naţionale pentru a rămâne ancorată în parcursul său european, susţine MAE, care îşi exprimă profunda preocupare faţă de o posibilă deteriorare a sistemului de protecţie a drepturilor acestor minorităţi.

Chiţoiu, la Guvern pentru o discuţie cu Ponta

Fostul ministru al Finanţelor Daniel Chiţoiu (PNL) a venit la Palatul Victoria pentru o discuţie cu premierul Victor Ponta, în prezent ministru interimar al Finanţelor.

Blaga: Câmpeanu ar fi trebuit demisă înainte să fie pusă în Guvern

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că ministrul Mariana Câmpeanu "ar fi trebuit să fie demisă înainte de a fi pusă" în Guvern, arătând că aceasta "a validat toate măsurile populiste ale lui Victor Ponta".

PDL va iniţia moţiune simplă pe tema situaţiei energetice

Conducerea PDL a decis, luni, să iniţieze o moţiune simplă pe tema situaţiei energetice a României, a anunţat preşedintele PDL, Vasile Blaga.

Colegiul Director al PDL definitivează peste o săptămână lista candidaţilor la PE

Colegiul Director al PDL se va reuni, peste o săptămână, pentru definitivarea listei candidaţilor pentru alegerile europarlamentare, a anunţat preşedintele PDL, Vasile Blaga.

Ponta: ”Câmpeanu a avut accident vascular sâmbătă”. Ministrul Muncii a participat, duminică, la Conferinţa teritorială de alegeri a PNL Hunedoara

Premierul Victor Ponta declarat, luni, că a avut de dimineaţă o discuţie cu ministrul liberal al Muncii, Mariana Câmpeanu, despre accidentul vascular pe care aceasta l-a suferit sâmbătă, el arătând că a rugat-o să stea liniştită în aceste zile.

Premierul a demis-o pe Ştefania Duminică din funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei

Premierul Victor Ponta a demis-o pe Ştefania Duminică din funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei, după ce Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a stabilit că lucrarea de disertaţie a acesteia din 2012 este un "plagiat integral" după o lucrare din 2008.

Ponta: Nimeni din USD nu va iniţia sau sprijini schimbarea lui Antonescu de la şefia Senatului

Premierul Victor Ponta, preşedinte al PSD, a anunţat, luni, că nimeni din USD nu va iniţia sau sprijini vreun demers privind revocarea preşedintelui PNL, Crin Antonescu, din funcţia de preşedinte al Senatului.

Geoană: Alături de troika Germania-Franţa-Polonia, la Kiev ar fi trebuit să fie prezentă şi România

Fostul ministru de Externe Mircea Geoană susţine că, alături de troika Germania-Franţa-Polonia, la Kiev ar fi trebuit să fie prezentă şi România, menţionând că în aceste zile s-au văzut deficienţele fundamentale ale politicii externe româneşti.

Ponta: Dacă PNL se retrage din Guvern, numesc interimari, apoi merg în Parlament cu nou guvern. Termenul este 8 martie

Premierul Victor Ponta a făcut apel luni la unitatea USL, dar a precizat că, dacă PNL se retrage din guvern, va nominaliza interimari la ministerele conduse acum de liberali şi doar după expirarea termenului pentru interimat va merge în Parlament cu un nou guvern. Premierul a precizat că termenul pentru formarea noului Cabinet este 8 martie, când expiră interimatul vicepremierului Gabriel Oprea la MAI.