Politic

Senat: Partidele nu pot prelua capitalul de imagine al fundaţiilor care nu au scop politic

Senatului a adoptat, miercuri, o lege care interzice partidelor "inducerea în eroare a electoratului" prin preluarea capitalului de imagine al unei asociaţii sau fundaţii, constituite cu scopuri şi obiective nepolitice.

Ponta: Problema nu e cine merge la Consiliul UE, ci dacă te baţi pentru România acolo sau o vinzi. Preşedintele a vândut interesele ţării

Premierul Victor Ponta afirmă că important nu este cine participă la reuniunile Consiliului European, ci modul în care România este reprezentată la acest nivel, afirmând că preşedintele a vândut interesele României.

Cătălin Ivan: Băsescu vrea ca România să se întoarcă la măsurile de austeritate din 2010

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine, comentând declaraţiile de miercuri ale şefului statului legate de taxe şi impozite, că preşedintele Traian Băsescu doreşte ca România să se întoarcă la măsurile de austeritate din anul 2010.

CC respinge contestaţia lui Băsescu pe legea ce reglementează reprezentarea la Consiliul European

Curtea Constituţională a respins, miercuri, cu majoritate de voturi, constestaţia formulată de preşedintele Traian Băsescu privind legea care reglementează reprezentarea României la Consiliul European.

Băsescu: Am sperat să vină un guvern care să creeze condiţii de relansare economică, nu s-au creat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că după macrostabilizarea economică începută în 2011 a sperat că va veni un guvern care să creeze condiţii de relansare economică, precizând că acestea nu au fost create şi că speră ca bugetul pe 2015 să fie al relansării, dacă cel pe 2014 va fi al stagnării.

Băsescu: Trebuie luate măsuri de privatizare onestă a marilor companii de stat care au pierderi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, că în perioada următoare vor trebui luate măsuri de privatizare "onestă" a marilor companii de stat care generează pierderi.

Băsescu: Se trece la crearea de taxe noi, care să hrănească sistemul bugetar, e greşit. Nu mărirea taxelor este soluţia

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la cea de a XXI-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor Private din România, că Se trece din nou la inventarea de taxe, de impozite care să aducă bani la bugetul de stat pentru a hrăni aparatul bugetar, ceea ce este greşit.

Predoiu, despre unificare: PNL, interesant dacă revine la politici de dreapta, dacă schimbă conducerea

Liderul PDL Cătălin Predoiu susţine că PNL nu poate fi considerat un partid de dreapta şi nu poate fi luat în discuţie atunci când este vorba de unificare, adăugând că "ce se întâmplă în perspectivă cu PNL poate fi foarte interesant dacă el revine la politici de dreapta, dacă îşi schimbă conducerea"

PNL susţine iniţiativa lui Fenechiu ca mare parte din acciza pe carburanţi să fie pentru autostrăzi

Conducerea PNL a discutat, marţi, iniţiativa fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu ca mare parte a sumei obţinute din acciza pe carburanţi să fie alocată contrucţiei de autostrăzi, deputatul PNL fiind mandatat să redacteze o propunere legislativă în acest sens.

Ministrul Corlăţean face o vizită oficială în Liechtenstein şi Elveţia

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, va face o vizită oficială în Principatul Liechtenstein şi în Confederaţia Elveţiană, în perioada 6-7 noiembrie, informează MAE.

Antonescu spune că Tăriceanu şi-a exprimat nemulţumiri în PNL: I-am amintit că şi el a negociat programul USL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a relatat, marţi seară, că fostul premier Călin Popescu Tăriceanu şi-a exprimat nemulţumirea, în conducerea PNL, faţă de negocierile purtate cu FMI şi măsurile pentru 2014, dar i-a adus aminte acestuia că a făcut parte din echipa care a negociat programul USL.

Antonescu: PNL a asumat negocierile purtate de Chiţoiu. Rezultatele, o premieră în discuţiile cu FMI. Ponta a pus tot greul pe umerii ministrului de Finanţe

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, la finalul şedinţei BPN al partidului, că PNL îşi asumă negocierile purtate de ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, cu FMI pe marginea bugetului de stat pe 2014 şi că rezultatele sunt o premieră, în comparaţie cu alţi miniştri de Finanţe.

Călinoiu: Atitudinea lui Crin Antonescu îl îndepărtează de candidatura la prezidenţiale

Vicepreşedintele la nivel naţional al PSD Ion Călinoiu, preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, afirmă că prin "declaraţii populiste, ce nu concordă cu responsabilităţile asumate în USL", liderul liberal Crin Antonescu "se îndepărtează de candidatura la prezidenţiale".

Chiţoiu: Românul cu salariu mediu va plăti, în mod indirect, mai mult pentru funcţionarea statului

Ministrul de Finanţe, vicepreşedintele PNL Daniel Chiţoiu, a declarat, marţi seară, la finalul şedinţei BPN al partidului, că românul cu un salariu mediu va plăti anul viitor mai mult pentru funcţionarea statului, în mod indirect, menţionând că acest lucru este compatibil cu programul de guvernare.

Vâlcov: Sunt foarte mari diferenţe de opinie în Comisia pentru Roşia Montană. Sperăm ca miercuri să dăm votul final

Preşedintele Comisiei Roşia Montană, senatorul PSD Darius Vâlcov, a declarat, marţi, că prima parte a raportului a fost finalizată şi că se doreşte ca miercuri să se dea un vot final, deşi sunt "mari diferenţe de opinie" în cadrul grupurilor de lucru.

Iniţiativă legislativă: Parlamentarii de Ilfov vor să primească diurnă de deplasare şi sumă pentru cazare în Bucureşti

Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a depus la Parlament o iniţiativă legislativă semnată şi de alţi 31 de senatori PNL şi PDL, prin care propune modificarea Statutului parlamentarilor astfel încât parlamentarii de Ilfov să primească diurnă de deplasare şi sumă forfetară pentru cazarea în Bucureşti.

Senatul respinge OUG prin care DGA efectua activităţi de cercetare penală, la dispoziţia procurorilor

Senatorii au respins, marţi, OUG prin care se acordau competenţe materiale generale lucrătorilor specializaţi ai DGA din cadrul MAI pentru a efectua activităţi de prevenire, descoperire şi acte de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind infracţiunile prevăzute de legea anticorupţie.

Parlamentarii vor putea beneficia de mai multe zboruri interne pe săptămână

Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, marţi, o modificare la Statutul deputaţilor şi senatorilor prin care parlamentarii vor putea beneficia de mai multe zboruri interne pe săptămână, cu condiţia ca acestea să fi fost făcute în interes de serviciu şi aprobate de Biroul Permanent.

Zgonea: Eu, Ponta şi Antonescu susţinem reducerea vacanţei parlamentare

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că susţine iniţiativa ca vacanţa parlamentară să fie redusă la luna august, el arătând că această iniţiativă este agreată şi de copreşedinţii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu.

Predoiu: Guvernul anunţă măsuri aberante, care vor bloca şi mai mult economia

PDL respinge categoric măsurile "aberante" propuse de Guvernul Ponta, care vor bloca şi mai mult economia, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu.

Parlamentul i-a validat pe membrii Consiliului ASF

Plenul reunit al Parlamentului a validat, marţi, membrii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, reprezentaţii PDL refuzând să participe la vot, deoarce "nu girează abuzul de putere al USL de a subordona politic ASF".

Sorin Roşca Stănescu îl atacă din nou pe Băsescu: Corporaţii i-au livrat bani care ajung în conturi în Seychelles

Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a continuat marţi atacurile la adresa preşedintelui Traian Băsescu, avertizându-l să fie atent la conturile pe care le-ar avea în Seychelles, după ce şeful statului l-a dat în judecată pe liberal pentru acuzaţiile că ar fi luat mită pentru a susţine proiectul RMGC.

Eurodeputatul Cătălin Ivan a cerut Daily Express să înceteze „cruciada” împotriva migrării românilor

Liderul delegaţiei române a grupului socialiştilor şi democraţilor în Parlamentul European (PE) Cătălin Ivan a solicitat publicaţiei britanice Daily Express să pună capăt "cruciadei" împotriva migrării românilor şi bulgarilor în Marea Britanie, relatează publicaţia în ediţia online de marţi.

Dragnea: Parlamentarii PPDD susţin descentralizarea, dar nu sunt de acord cu angajarea răspunderii

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, luni, după întâlnirea cu grupurile parlamentare PPDD, că aleşii acestei formaţiuni susţin în principiu proiectul de descentralizare, dar nu agreează forma de angajare a răspunderii Guvernului.

MESAJUL preşedintelui Republicii Moldova pentru Băsescu, de ziua acestuia: Nicolae Timofti l-a felicitat „cu alese sentimente frăţeşti”

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a transmis, luni, un mesaj de felicitare lui Traian Băsescu, cu ocazia zilei de naştere, cu "alese sentimente frăţeşti".

Titus Corlăţean face, marţi, o vizită oficială în Slovenia

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, va efectua, marţi, o vizită oficială în Republica Slovenia, la invitaţia omologului sloven, Karl Erjavec, informează MAE.

Zgonea: Afirmaţiile lui Reding nu reprezintă o critică la adresa României

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că în România nu au fost şi nu există derapaje de la statul de drept, iar afirmaţiile comisarului pe justiţie Viviane Reding nu reprezintă o critică la adresa ţării noastre şi că aceasta nu a făcut niciun comentariu negativ.

Liviu Dragnea, despre legea descentralizării: Schimbarea destinaţiei imobilelor, doar prin hotărâre de Guvern

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, luni, că are în vedere să introducă în proiectul privind descentralizarea asupra căruia Guvernul urmează să-şi angajeze răspunderea, o prevedere potrivit căreia schimbarea destinaţiei unui imobil să se poată face prin hotărâre de Guvern.

Ponta: 4.500 de delegaţi CN al PSD se reunesc sâmbătă la Sala Palatului

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că sâmbătă la Sala Palatului din Bucureşti se vor reuni cei 4.500 de delegaţi ai Consiliului Naţional lărgit al PSD, ocazie cu care liderii partidului vor prezenta obiectivele politice şi strategice pe 2014.

Ponta: Angajarea răspunderii se face DOAR pe legea descentralizării până la 20 noiembrie

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Guvernul îşi va angaja răspunderea doar asupra proiectului de lege privind descentralizarea, până la 20 noiembrie cel mai târziu.

Udrea îi doreşte lui Băsescu să rămână puternic, energic, „cum e acum” şi să-şi atingă obiectivele

Deputatul PDL Elena Udrea îi urează preşedintelui Traian Băsescu, de ziua sa de naştere, să îşi atingă anul viitor obiectivele politice, respectiv să facă un mare partid de centru-dreapta şi să "lase" la Cotroceni un şef de stat care să continue ce a început el.

Zgonea, despre afirmaţiile lui Antonescu: Nu voi mai răspunde micilor şicane. Eu nu sunt o ţintă

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că nu se simte jignit de afirmaţiile lui Crin Antonescu la adresa sa, arătând că nu va mai răspunde "micilor şicane" şi că el nu este o ţintă, pentru că nu candidează la Preşedinţie, fiind onorat de funcţia de preşedinte al Camerei.

Reding: E nevoie de noi mecanisme de apărare a statului de drept, după crize precum cea din România

Comisarul pentru Justiţie, Viviane Reding, a declarat, luni, că CE are nevoie de noi mecanisme de apărare a statului de drept, după ce în ultimii ani au apărut diverse probleme în acest sens, precum criza constituţională din România, din 2012, sau chestiunea romilor din Franţa, în 2010.

Antonescu îi urează „La mulţi ani! ” lui Băsescu:”Cum se urează fiecăruia atunci când îi vine rândul”

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, îi urează "La mulţi ani!" preşedintelui Traian Băsescu, menţionând că este mesajul care este transmis "fiecăruia atunci când îi vine rândul".

Zgonea, mulţumit de colaborarea instituţională cu Băsescu, i-a trimis un buchet frumos de trandafiri

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, se declară mulţumit de colaborarea instituţională cu preşedintelui Traian Băsescu, îi urează sănătate acestuia, de ziua de naştere, şi i-a trimis "un buchet frumos de trandafiri".

Ponta: În timpul şedinţelor BPN al PSD telefoanele nu merg şi nu a păţit nimeni nimic

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat luni, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor, că la PSD în timpul şedinţelor săptămânale ale BPN telefoanele nu merg şi "nu a păţit nimeni nimic".

Antonescu: Mandatul PNL pentru Chiţoiu în discuţia cu FMI, menţinerea cotei unice şi reducerea CAS

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că mandatul dat de PNL ministrului Chiţoiu pentru discuţiile cu FMI vizează menţinerea cotei unice de impozitare şi reducerea CAS cu 3 procente.

Întâlnire Ponta, Antonescu şi Chiţoiu, la Senat. La discuţie au venit şi Dragnea şi Voinea

Premierul Victor Ponta a sosit, luni, la ora transmiterii acestei ştiri, la cabinetul preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, unde se află şi vicepremierul Daniel Chiţoiu.

PSD a decis să achiziţioneze clădirea sediului central al partidului

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că PSD a decis să achiziţioneze clădirea sediului central din Şoseaua Kiseleff 10.

Ialomiţianu: Discuţiile Guvernului cu FMI, în secret pentru că elevii lui Ponta nu şi-au făcut temele

Deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu a declarat, luni, că discuţiile Guvernului cu FMI au loc în mare secret deoarece guvernanţii "sunt în panică, nu au soluţii" şi a arătat că "elevii dirigentelui Ponta nu şi-au făcut temele".