Politic

Klaus Iohannis sesizează la CCR modificările aduse Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic

„La data de 8 octombrie 2020, Parlamentul României a transmis Preşedintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006. Actul normativ, în forma transmisă la promulgare, modifică art. 28 lit. b) din Legea nr. 407/2006, în sensul reducerii termenului de stagiatură de la un an […]

Mandatul primarului Sibiului, Astrid Fodor, a fost validat de Tribunalul Sibiu

„Admite apelul firmulat de intervenienta Fodor Astrid Cora împotriva încheierii civile 4411/16.10.2020 pronunţată de Judecătoria Sibiu pe care o schimbă în tot, în sensul că admite cererea formulată de petentul Biroul Electoral al Circumscripţiei Municipale Sibiu şi, în consecinţă, validează mandatul de primar al municipiului Sibiu al doamnei Fodor Astrid Cora, declarată aleasă la alegerile […]

ORA 17.00 Klaus Iohannis, şedinţă de evaluare pe tema COVID-19. La final, va susţine o declaraţie de presă

„Preşedintele Klaus Iohannis, va avea marţi, ora 17:00, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, Preşedintele Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă, Prof. Dr. Dorel Săndesc, şi Şeful Secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă I, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar […]

Nicolae Bănicioiu rămâne fără imunitate parlamentară: 202 deputaţi au votat „pentru”, iar 12 „împotrivă”

Nicolae Bănicioiu rămâne fără imunitate parlamentară Nicolae Bănicioiu rămâne fără imunitate parlamentară, după ce 202 deputaţi au votat „pentru”, iar 12 „împotrivă”. De la grupul parlamentar Pro Europa a votat doar Adrian Radu Pau. Anterior, social-democraţii şi liberalii au anunţat că vor vota la vedere în favoarea cererii DNA de ridicare a imunităţii parlamentare. Comisia […]

Ridicarea imunităţii lui Nicolae Bănicioiu: Parlamentarii PSD vor vota la vedere

Parlamentarii PSD vor vota la vedere pentru ridicarea imunităţii lui Nicolae Bănicioiu, a decis Partidul Social Democrat. Votul este programat să înceapă la ora 11.00. Şi liberalii au anunţat că vor vota la vedere. Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor recomandă plenului ridicarea imunităţii deputatului Nicolae Bănicioiu, fost ministru în Guvernul Ponta, acuzat de procurorii DNA […]

Ion Cristoiu: Efectul pervers al contestaţiilor împotriva lui Nicuşor Dan

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că scandalul creat şi amplificat de valul de contestaţii împotriva validării ca primari a lui Nicuşor Dan şi Clotilde Armand este folosit pentru a dovedi incapacitatea acestora de a administra treburile publice. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:   „Luni, 26 octombrie 2020, Instanţa a respins contestaţiile la alegerea lui Nicuşor […]

Ludovic Orban s-a întâlnit cu omologul său francez, în Paris. Cum au decurs declaraţiile de presă

Al nostru Ludovic Orban e la Paris. Ieri seara s-a văzut cu premierul Franţei Jean Castex. După câteva ore, în care au semnat documentele bilaterale de continuare a parteneriatului româno-francez, Orban şi Castex au ieşit la declaraţii. Premierul tău a vorbit doar în română şi a citit mesajul de pe foaie.   Ludovic Orban, Prim-Ministru României: […]

Alegeri parlamentare 2020. Două institute de sondare a opiniei publice, CURS şi AVANGARDE, acreditate pentru EXIT POLL

Biroul Electoral Central a acreditat la alegerile parlamentare din 6 decembrie Grupul de Studii Socio-Comportamentale AVANGARDE şi Centrul de Sociologie Urbană şi Regională – CURS pentru realizarea de sondaje de tip exit-poll pentru ieşirea de la urne.

Vizita oficială în Franţa. Orban despre cele patru corvete multifuncţionale: Suntem gata să semnăm contractul

Premierul Ludovic Orban a spus, luni seară, după ce a discutat, în cadrul unei vizite oficiale în Franţa, cu omologul său francez, că imediat ce se vor termina litigiile în instanţă legate de corvetele multifuncţionale „suntem gata să semnăm contractul”.

Orban şi-a început vizita oficială în Franţa. Ceremonie la Les Invalides/ Castex: Am primit sprijinul României faţă de atacurile defăimătoare ale preşedintelui Erdogan la adresa Franţei

Premierul Orban a fost primit, luni, de omologul său francez, premierul Jean Castex, la începutul unei vizite oficiale de două zile în Franţa. Premierul francez Jean Castex l-a întâmpinat pe Ludovic Orban, cu o ceremonie la Les Invalides.

Nicuşor Dan a fost validat Primar general, la o lună de la alegeri. Toate contestaţiile au fost respinse/ Reacţia USR

Curtea de Apel Bucureşti a validat mandatul lui Nicuşor Dan ca primar al Capitalei. Instanţa a respins toate apelurile formulate împotriva validării acestuia. Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia tardivităţii şi a respins toate apelurile ca tardiv formulate. Decizia este definitivă. Prima reacţie a lui Nicuşor Dan a fost să titreze că a primit […]

Magda Catone, propunerea PNL de viceprimar la un sector al Capitalei/ Violeta Alexandru: PNL Bucureşti respectă protocolul cu USR-Plus. Contăm pe sprijinul PMP

Liderul PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, a anunţat că, atât la nivel de Capitală, cât şi la nivel de sector, organizaţiile şi-au desemnat candidaţii pentru funcţiile de viceprimari: „PNL respectă Protocolul semnat cu USR-Plus. Contăm pe sprijinul PMP”. Ea prezintă şi candidaţii liberali pentru funcţiile de viceprimar. Violeta Alexandru a prezentat propunerile PNL pentru toate primăriile […]

Clotilde Armand nu-şi poate prelua mandatul la Primăria Sectorul 1. Decizia privind validarea sa în funcţia de primar, amânată

Tribunalul Bucureşti a amânat până marţi o decizie definitivă legată de validarea mandatului candidatului USR PLUS, Clotilde Armand, ca primar al Sectorului 1 din Bucureşti.

A murit Viorica Quintus, soţia lui Mircea Ionescu Quintus

PNL anunţă decesul Vioricăi Quintus, soţia liderului liberal Mircea Ionescu Quintus, pe care fostul politician post-decembrist o numea „Doamna de fier”.

Claudiu Nasui, USR: Peste trei miliarde de lei s-au dus în plină pandemie în pensiile speciale

Deputatul Claudu Nasui vorbeşte despre o „mare risipă de bani” apărută în condiţiile în care „clasa politică îşi acordă noi privilegii”, iar Curtea Constituţională întârzie să prezinte o decizie privind impozitarea pensiilor speciale. „Nu trece săptămâna fără să mai auzim de un nou vot pentru a acorda noi sporuri sau beneficii celor apropiaţi de centrii […]

Elveţia refuză reanimarea bătrânilor care au COVID

Elveţia a raportat peste  6.500 infectări şi 10 decese numai vineri, cu un raport de 494,9 de cazuri la 100.000 de locuitori. Elveţia este pe cale să fie copleşită de vârful pandemiei. Ar putea să nu mai trateze bătrânii care au COVID conform unui document oficial. Documentul întocmit de Academia Elveţiană de Ştiinţe Medicale şi de […]

Eugen Tomac despre PSD-iştii fotografiaţi la restaurant, în Buzău: Au sărbătorit alegerea lui Iordache

„Fiind probabil într-un moment de euforie totală după alegerea pe viaţă a lui Iordache în fruntea Consiliului Legislativ, conducerea PSD a decis să marcheze victoria într-un restaurant, deşi acest lucru este ilegal în aceste zile negre de pandemie. Mesajul transmis de liderul PSD este unul foarte prost pentru că vine la doar o zi în […]

COMENTARIU Marius Oprea | Andrej Babis (Cehia) – Klaus Iohannis (România) : 1 – 0

Avem încă noroc: guvernul (de fapt, preşedintele Iohannis) ezită încă să ia măsuri extrem de drastice în România. Pentru că, dacă nici interdicţiile de circulaţie pe timpul nopţii (care sînt oricum o absurditate, de parcă întunericul ar favoriza răspîndirea Covid-ului) sau extinse în anumite locuri chiar şi pe timpul zilei, nu vor da rezultat, iar […]

Politicianul una zice, alta face! Marcel Ciolacu şi alţi colegi de partid au fost amendaţi pentru că nu au respectat regulile anti-Covid la un restaurant. Reacţia acestuia

UPDATE 13:50    Preşedintele PSD Marcel Ciolacu acuză Guvernul Orban că foloseşte Poliţia pentru scopuri politice. Liderul social-democrat susţine că va plăti amenda, după ce a fost fotografiat, alături de mai multe persoane, la o masă într-un restaurant din Buzău.    „Orban şi ai săi folosesc Poliţia Română în scopuri politice. Este o ruşine! Asta […]

Iohannis: Implicarea Armatei, încă de la debutul pandemiei de Covid, a fost exemplară

„Îmi exprim, astăzi, recunoştinţa faţă de eroii-ostaşi căzuţi pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei şi aduc un omagiu supravieţuitorilor, veteranii de război. Dragostea şi datoria lor faţă de ţară reprezintă exemple durabile pentru generaţia tânără. Armata României, demnă de trecutul şi de eroii săi, rămâne, pentru poporul român, acelaşi reper moral. Ţara noastră are […]

Orban, mesaj dedicat Armatei. Ce a spus premierul

„Se împlinesc astăzi 76 de ani de când armata română a eliberat şi ultima localitate românească de sub ocupaţie străină, oraşul Carei, moment care a marcat eliberarea integrală a teritoriului naţional. Cu gândul la jertfa zecilor de mii de militari morţi, răniţi sau daţi dispăruţi în ampla ofensivă desfăşurată atunci, le suntem datori şi recunoscători, […]

Etiopia îl acuză pe Donald Trump de incitare la război cu Egiptul vecin. Ce a spus greşit preşedintele american în timpul medierilor de la Washington

În timpul medierii la Washington a relaţiilor dintre Israel şi Sudan, preşedintele Donald Trump a sugerat că Egiptul va arunca în aer proiectul megalomanic creat pe fluviul Nil de Etiopia. Remarca vine în contextul în care ţările vecine au criticat planurile de operaţionalizare a marelui baraj etiopian. . @realDonaldTrump suggesting that Egypt could blow up […]

Au mai rămas mai puţin de două săptămâni până la alegerile prezidenţiale. Lupta pentru Casa Albă este mai acerbă ca niciodată

Cu siguranţă ştii că mai sunt mai puţin de două săptămâni până la alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Îţi spun acum că preşedintele Donald Trump a votat deja. Votul timpuriu este o practică normală în SUA, dar şi în alte ţări ca Finlanda sau Canada. Cu 10 zile înainte de alegerile din America, Donald Trump […]

Israelienii cer demisia lui Netanyahu. Mii de protestatari s-au adunat în faţa casei sale

  Prim-Ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, probabil regretă că a ridicat restricţiile. Oamenii au profitat şi au ieşit cu zecile de mii să protesteze în faţa casei lui.   De 4 luni se protestează neîncetat în Israel. A doua stare de urgenţă instituită în luna septembrie i-a înfuriat şi mai tare pe oameni. Timp de o […]

Orban se gândeşte să te ţină în casă noaptea. Premierul vrea restricţii de circulaţie

Ai aruncat declaraţiile pe proprie răspundere cu caee ieşeai din casă acum câteva luni? S-ar putea să ai din nou nevoie de ele. Premierul Ludovic Orban se gândeşte serios să introducă şi restricţii de circulaţie pe timp de noapte. Ca pe vremea stării de urgenţă. Nu a ştiut să spună când va impune astfel de […]

Ludovic Orban: Premierul este dat de partidul care va câştiga alegerile. Marcel Ciolacu: Atunci va fi de la PSD

Premierul Ludovic Orban a fost întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, daca va fi prim-ministru şi după alegerile parlamentare din decembrie. „Premierul este desemnat de partidul care câştigă alegerile”, a spus Orban, convins de victoria PNL. În replică, preşedintele PSD a spus, pe Facebook, faptul că această replică a lui Orban trebuie să rămână scrisă, […]

Lista candidaţilor Pro România Olt, la Senat, a fost respinsă, pentru că nu au fost propuse şi femei

  Pro România Olt a rămas fără candidaţi la parlamentare, la Senat. Biroul de Circumscripţie Olt a respins lista pentru că au fost propuşi doar bărbaţi, nu şi femei, astfel nu se asigură reprezentarea ambelor sexe. Perioada de depunere a candidaturilor a trecut, aşadar, pentru această filială, nu mai rămâne nimic de făcut, nu pot […]

USR, atac la Guvern, după decesul de la Mediaş: Sănătatea trebuia să fie o prioritate. Nu a fost

Reprezentanţii USR au scris, sâmbătă, pe Facebook, că este evident că limitele sistemului sanitar au fost depăşite, în pofida eforturilor uriaşe ale medicilor şi cadrelor medicale, care au făcut şi fac tot ce ţine de ei, însă se confruntă „cu un management de criză inadecvat”. USR acuză Guvernul că deşi a promis resurse pentru Sibiu, […]

Orban, despre promisiunea PSD de a majorare a pensiilor: Nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard

Întrebat dacă Guvernul Orban va majora pensiile, premierul a declarat, într-o conferinţă de presă, că pensiile pot creşte doar dezvoltând economia. „Obiectivul nostru este să creştem pensiile, să creştem veniturile românilor, dar să creştem pe baze reale, pe baza creşterii economice, pe baza dezvoltării economice a României. Orice creştere care nu poate fi susţinută din […]

Orban neagă blocarea negocierilor dintre PNL şi USR PLUS la Timiş

Preşedintele PNL Ludovic Orban a negat, sâmbătă, la Timişoara, că negocierile pentru majorităţi locale în judeţ sunt blocate. Liderul USR Timiş, Cristian Moş, i-a acuzat pe liberalii din judeţ că au negociat cu „vechea clasă politică, în spatele uşilor închise. Întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, despre negocierile blocate pentru majorităţi locale în judeţul Timiş, […]

Ion Cristoiu: E vreo diferenţă între CPN-ul lui Marcel Ciolacu şi CEX-ul lui Liviu Dragnea?

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: Puţine sunt comentariile mele de pe vremea PSD-ului condus de Liviu Dragnea în care să nu-mi fi exprimat nedumerirea, dacă nu chiar stupefacţia, la unanimitatea cu care erau luate de Comitetul Executiv Naţional al partidului deciziile cele mai năstruşnice, încolţite şi înflorite exclusiv în capul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. […]

Joe Biden promite că vaccinul anti-Covid va fi gratuit pentru toată lumea odată ce va fi disponibil

Candidatul democrat la preşedinţie, Joe Biden promite că vaccinul va fi gratuit pentru toată lumea, odată ce va fi disponibil. El a acuzat de mult administraţia Trump că a renunţat la lupta cu pandemia de coronavirus, însă argumentele sale devin mai dure. A spus că preşedintele a încurajat în mod activ răspândirea acesteia. El încearcă […]

Un studiu recent arată că femeile politicieni sunt mai receptive decât bărbaţii când cetăţenii le solicită sprijinul

Femeile politicieni sunt mai receptive decât bărbaţii atunci când li se solicită sprijinul în probleme de ordin medical şi economic, dezvăluie un studiu recent despre legătura dintre gen şi responsivitatea în actul guvernării, informează site-ul de ştiri Women’s Agenda. Realizatorii studiului, profesorii de ştiinţe politice Zoila Ponce de Leon de la Washington and Lee University […]

Tomac îl acuză pe Ciolacu de plagiat: PMP a cerut prima oară pact pe Sănătate

„PMP este primul partid parlamentar care, în contextul pandemiei de coronavirus, a propus un Pact Naţional pentru Sănătate încă din 8 aprilie 2020. Din această perspectivă, solicitarea preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, de a avea un Pact pe Sănătate nu este altceva decât un plagiat. Chiar în condiţiile în care pesediştii îşi asumă proiectele noastre, în […]

Primarul în funcţie al Braşovului, George Scripcaru, sub control judiciar pentru şantaj în campanie

Procurorii DNA – Serviciul teritorial Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 22 octombrie 2020, faţă de George Scripcaru, primar în exerciţiu al municipiului Braşov, cu privire la săvârşirea infracţiunii de şantaj, şi faţă de […]

Comisia juridică din Camera Deputaţilor recomandă ridicarea imunităţii lui Nicolae Bănicioiu

Raportul a fost aprobat cu 19 voturi pentru ridicarea imunităţii şi două voturi împotrivă. Potrivit deciziei Biroului Permanent, Raportul privind ridicarea imunităţii lui Nicolae Bănicioiu va fi votat marţi, la ora 11:00. Procurorii au cerut Camerei Deputaţilor ridicarea imunităţii pentru Nicolae Bănicioiu, fost ministru din perioada 2012 – 2014, acuzat de luare de mită şi […]

Pace aparentă la Timiş între PNL şi USR PLUS. PNL Timiş: Alin Nica a semnat protocolul cu USR PLUS, oare semnează şi Fritz?

Preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica, a semnat parteneriatul pentru Timiş şi Timişoara cu USR PLUS şi îi invită şi pe liderii Alianţei „să facă acest minim efort de a respecta voinţa alegătorilor” şi să semneze documentul.

Ciolacu cere urgent pact pentru Sănătate: „Să punem rapid capăt haosului”

„S-a ajuns prea departe! Suntem la limita unui dezastru sanitar! România nu-şi mai permite un preşedinte care, în permanenţă, să divizeze societatea, să împartă românii în buni şi răi, în peneliştii buni şi restul, toţi ceilalţi, răi şi vinovaţi! Iohannis trebuie să renunţe la aura de ”Otto cel Mare” şi să cheme urgent toate partidele […]

Traian Berbeceanu a depus jurământul în funcţia de prefect, în faţa Ministerului de Interne

„Domnul Berbeceanu Traian exercită, cu caracter temporar, în condiţiile legii, funcţia publică de prefect al municipiului Bucureşti”, se arată în hotărârea de guvern. Ştire în curs de editare Ludovic Orban a declarat în decursul zilei de luni că va analiza activitatea prefectului Capitalei, după ce acesta a declarat că nu cunoaşte care este numărul celor […]

Ludovic Orban pleacă în vizită oficială în Franţa

Premierul Ludovic Orban pleacă, luni şi marţi, într-o vizită oficială în Franţa, în cadrul căreia va avea întrevederi, printre alţii, cu omologul său francez, Jean Castex, preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Franceze, Richard Ferrand, precum şi cu preşedintele Senatului, Gerard Larcher.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da