Papa Francisc şi premierul Meloni îl omagiază pe Berlusconi / Funeraliile de stat, programate miercuri

Papa Francisc şi premierul Italiei, Giorgia Meloni, l-au omagiat, luni, pe fostul prim-ministru Silvio Berlusconi, decedat în cursul dimineţii, iar funeraliile de stat ale liderului politic italian sunt programate miercuri la Domul din Milano, informează cotidianul La Repubblica.

417 afișări
Imaginea articolului Papa Francisc şi premierul Meloni îl omagiază pe Berlusconi / Funeraliile de stat, programate miercuri

Sursa foto: Mediafax Foto

Senatorul Silvio Berlusconi, liderul partidului Forza Italia, fost prim-ministru şi antreprenor, a decedat luni dimineaţă la Spitalul San Raffaele din Milano, la vârsta de 86 de ani. Starea liderului politic italian, care suferea de leucemie, se agravase în ultimele zile.

"Sunt îndoliat de pierderea unui protagonist al vieţii politice italiene, care a exercitat responsabilităţi publice printr-un temperament energic", a transmis Papa Francisc. "Sanctitatea Sa îi cere lui Dumnezeu să îi ofere pacea eternă şi să îi consoleze pe cei care îi deplâng dispariţia", a transmis Vaticanul.

"Silvio Berlusconi era în primul rând un luptător", a declarat, la rândul său, premierul Italiei, Giorgia Meloni.

Sicriul cu trupul lui Silvio Berlusconi a fost transferat deja la Reşedinţa San Martino din Arcore (Monza), la periferia oraşului Milano. O sală pentru omagii va fi deschisă marţi la sediul Grupului Mediaset, în Cologno Monzese.

Miercuri, sunt programate funeraliile de stat, oficiate la Domul din Milano. La funeralii va fi prezent inclusiv preşedintele Italiei, Sergio Mattarella.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a trimis un mesaj de condoleanţe Italiei. "Silvio Berlusconi mi-a fost o persoană dragă şi un prieten adevărat. Decesul său este o pierdere ireparabilă şi o mare durere. Am admirat mereu înţelepciunea sa, capacitatea de a lua decizii echilibrate şi de perspectivă chiar în situaţiile cele mai dificile. La fiecare întâlnire îmi trasmitea vitalitatea sa incredibilă, optimismul său şi simţului umorului. În Rusia, Berlusconi va rămâne în amintire ca fiind un susţinător coerent al principiului consolidării relaţiilor de prietenie între ţările noastre", a transmis Vladimir Putin.

"Mă afectează şi mă îndurerează dispariţia lui Silvio Berlusconi. (...) Nu este momentul pentru o evaluare istorică şi politică, deşi este indiscutabilă contribuţia pe care Berlusconi a avut-o la construirea unui nou sistem, în Italia, asociat dreptei politice democratice europene", a afirmat fostul premier Massimo D'Alema.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici