Parlamentarii amână legi vitale pentru societate, dar aprobă pe repede înainte regulile pentru alegerile locale

  • Politicienii sunt într-o continuă analiză a măsurilor în domeniul sănătăţii, economic, educaţional, dar legea privind organizarea alegerilor nu a stat prea mult prin sertare
  • Ioana Macoveiciuc e mămică şi spune că nu se aştepta la sprijin din partea statului, părinţii s-au obişnuit să se descurce singuri
  • Analistul politic Cristian Pîrvulescu afirmă că proiectul pentru locale oferă beneficii tuturor partidelor
1346 afișări
Imaginea articolului Parlamentarii amână legi vitale pentru societate, dar aprobă pe repede înainte regulile pentru alegerile locale

Sursa foto: Mediafax

 

Nu ştii unde-ţi duci copilul la şcoală, din toamnă, nu ştii ce măsuri de sprijin financiar vei primi sau dacă afacerea ta va mai sta în picioare. Aleşii doar analizează, dar nu fac nimic concret. Când a fost vorba de alegeri, nu au stat prea mult pe gânduri. Legea privind carantinarea şi izolarea e tergiversată prin comisii, dar cea care stabileşte organizarea alegerilor locale...zis şi adoptat.

Ioana Macoveiciuc e mamă a doi copii, despre care scrie pe blogul ei de parenting, Prinţesa Urbană. Spune că ştie că nu cetăţenii sunt prioritatea politicienilor. Tocmai pentru că nu are încredere în sistemul educaţional de stat, copiii ei sunt înscrişi în mediul privat, dar şi acolo e nevoie de deciziile statului, care lipsesc.

„Aşteptările mele sunt mici spre zero la tot ce înseamnă guvernare. Cred că părinţii sunt, deja, mai siguri pe ei, au aflat lucruri despre ei, în perioada asta, respectiv că se pot descurca, că e nevoie să îşi găsească singuri soluţiile. Nici măcar oamenii care, iată, cumva, de bine de rău, au găsit soluţii la alte probleme, în mediul privat, în situaţia asta, n-au un răspuns. Toată lumea aşteaptă, nimeni nu ştie”, a spus Ioana Macoveiciuc. 

Analistul politic Cristian Pîrvulescu susţine că legea alegerilor locale votată în Parlament are doi câştigători: PSD şi celelalte partide. Toate sunt net avantajate de amendamentul care le dă voie să se folosească şi la alegerile locale de subvenţiile de la stat. PSD are de câştigat şi din faptul că alegerile se vor organiza într-o singură zi.

„Alegeri într-o singură zi inseamnă, de fapt, o prezenţă redusă care va favoriza PSD, ce are toate şansele să se reabiliteze şi să privească mai puţin îngrijorat alegerile parlamentare care nu ştim când vor avea loc... în decembrie, mă rog, anul viitor. E posibil orice”, a declarat acesta. 

Valoarea totală a subvenţiilor primite de partidele politice în 2019 a fost de 252,4 milioane de lei. 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici