Parlamentarii AUR, acuzați că fac jocul Guvernului Veștea în comisii: prezenți la audieri, dar fără vot împotriva miniștrilor PSD. Buzoianu: „Sunt puțini rătăciți între sistem și propaganda antisistem”
Parlamentarii AUR, prezenți la audierile miniștrilor, dar fără vot în comisii. Diana Buzoianu: „Sunt puțini rătăciți între sistem și propaganda antisistem”
Parlamentarii AUR participă luni la audierile miniștrilor propuși în Guvernul Veștea, însă evită să voteze în mai multe comisii, fie părăsind sala înaintea votului, fie declarând „prezent, nu votez”.
Diana Buzoianu a acuzat, într-o postare pe Facebook, că avizele favorabile pentru miniștrii PSD curg „cu ajutorul parlamentarilor AUR care nu votează”. Ea a dat exemplul audierii lui Florin Barbu, propus pentru portofoliul Agriculturii, unde, potrivit acesteia, parlamentarii AUR nu au votat la momentul acordării avizului.
„Curg avizele favorabile la audieri, date miniștrilor PSD, cu ajutorul parlamentarilor AUR care nu votează. De exemplu, AUR tocmai nu a votat la avizul lui Barbu. Nu au știut cum să voteze la Barbu, parlamentarii AUR. Sunt puțini rătăciți între sistem și ce propagandă au vânturat ani de zile că ar fi antisistem. Măcar de azi lucrurile sunt foarte clare pentru noi toți”, a scris Buzoianu.
Avizele date în comisiile parlamentare sunt consultative, decizia finală urmând să fie luată în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, unde Guvernul Veștea are nevoie de majoritate pentru a fi învestit.
Guvernul Veștea va depinde de voturile AUR
Potrivit calculelor vehiculate în negocieri, baza de susținere a Guvernului Veștea pornește de la PSD, la care s-ar adăuga parlamentari din grupurile mici, neafiliați, minorități și o parte dintre liberalii care nu respectă linia oficială a PNL. Chiar și în varianta optimistă, fără voturi din AUR, totalul ar rămâne sub pragul necesar, în jurul a 217 voturi.
Oficial, AUR spune că nu votează Guvernul Veștea. Petrișor Peiu a transmis că parlamentarii partidului nu vor susține cabinetul, însă surse politice susțin că PSD și tabăra Veștea au negociat individual pentru voturi. În ședința conducerii Parlamentului, AUR a votat alături de PSD pentru calendarul rapid al învestirii, ceea ce a alimentat suspiciunile că o parte dintre parlamentarii formațiunii ar putea rupe linia oficială la votul final.