Păunescu: Ar fi fost o laşitate să nu reacţionez la atacurile lui Marko Bela

Senatorul PSD Adrian Păunescu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că ceea ce a scris despre Marko Bela face parte dintr-o colecţie de declaraţii politice ale sale din Senat şi a arătat că ar fi fost o laşitate dacă nu ar fi reacţionat astfel faţă de "atacurile de derbedeu politic" ale acestuia.

22 afișări
Imaginea articolului Păunescu: Ar fi fost o laşitate să nu reacţionez la atacurile lui Marko Bela

Păunescu: Ar fi fost o laşitate să nu reacţionez la atacurile lui Marko Bela

Adrian Păunescu a răspuns astfel unei întrebări legate de faptul că preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, vineri, la Târgu Mureş, că asistă la o revigorare a ultranaţionalismului, prezentând în acest context o cărticică primită prin poştă la sediul UDMR, semnată de Adrian Păunescu şi Hajdu Gyozo şi intitulată "Derbedeul politic Marko atacă iarăşi România".

Adrian Păunescu a precizat că publicaţia, editată de Asociaţia Culturală "Együtt" ("Împreună"), al cărei autor este, împreună cu Hajdu Gyozo, nu este o carte, ci cuprinde declaraţiile sale politice din Senatul României.

"Sunt declaraţiile mele politice din Senat şi este o declaraţie politică replică la ceea ce dumnealui (Marko Bela, n.r.) a afirmat despre România care este un stat naţional unitar român în formă de cârpă colorată, despre patria pierdută în 1918 de către dumnealui. Este o chestiune pentru care ai noştri au murit, ca să fie unitate naţională, să fie linişte în ţară şi eu nu am cum să îi trădez pe ai noştri făcându-mă că nu aud declaraţiile într-adevăr ultranaţionaliste şi antiromâneşti ale lui Marko Bela", a declarat Păunescu.

Senatorul PSD a arătat că el nu a pornit niciun fel de atac, ci Marko Bela şi "toată această bandă neobosită de corbi care atacă România încearcă să creeze o situaţie de conflic în Ardeal".

"Nu este ultranaţionalism să îi răspunzi celui care îţi atacă ţara şi Constituţia şi liniştea oamenilor din Ardeal, ci este o obligaţie", a spus Păunescu referitor la faptul că Marko Bela prezentase publicaţia cu comentariul potrivit căruia "asistă la o revigorare a ultranaţionalismului".

"După părerea mea, ar fi fost o laşitate dacă nu aş fi reacţionat astfel faţă de atacurile de derbedeu politic ale acestui om în momentul în care a început să spună că îşi vor recupera munţii, pădurile, câmpiile, steagul, imnul şi Ardealul. Aşa ceva înseamnă o declaraţie de război, cel puţin la adresa mea şi la adresa conştiinţei mele elementare de cetăţean român", a conchis Păunescu.

Publicaţia "Derbedeul politic Marko atacă iarăşi România", apărută în ediţie trilingvă - română, maghiară şi engleză - este editată de Asociaţia Culturală "Együtt" ("Împreună") şi se distribuie gratuit. În ea se regăsesc titluri precum "Liderii UDMR fără masca de loialitate şi europenism"”, "Antiromânismul diform al lui Marko", pe lângă acesta fiind atacaţi şi senatorul UDMR Frunda Gyorgy, pe motiv că promovează "federalizarea României", ori europarlamentarul UDMR Sogor Csaba.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici