Peste 20 de liberali au trecut la ALDE

Consilierul local PNL Caracal şi şef al Ocolului Silvic din zonă, Mircea Popescu, şi-a anunţat, miercuri, trecerea la ALDE, alături de 21 de liberali, Popescu venind în ALDE cu probleme, după ce a fost cercetat pentru tăierea ilegală a 800 de metri cubi de lemne din Pădurea Reşca.

4749 afișări
Imaginea articolului Peste 20 de liberali au trecut la ALDE

Peste 20 de liberali din Caracal au trecut la ALDE

Trecerea lui Popescu şi a celorlalţi 21 de membri ai PNL Caracal la ALDE a fost anunţată, miercuri, într-o conferinţă de presă la care au participat şi preşedintele organizaţiei judeţene, deputatul Mihai Niţă, dar şi preşedintele executiv Ioan Ciugulea.

Imediat după venirea în partid, Mircea Popescu a fost numit preşedinte interimar la ALDE Caracal, în fruntea unui birou interimar care va funcţiona până la alegerile interne.

Mircea Popescu a declarat, în cadrul conferinţei de presă, că în PNL nu avea "de lucru”.

"Noi intenţionăm la Caracal să începem o construcţie nouă, pe o fundaţie solidă, cu oameni adevăraţi, hotărâţi, rutinaţi în multe campanii electorale. Nu avem niciun fel de resentimente faţă de colegii din PNL. Nu poţi să rămâi undeva dacă nu-ţi doreşti. Nu poţi sta undeva unde nu te simţi apreciat şi unde nu ţi se dă, efectiv, de lucru. Eu şi echipa mea am luat, acum zece ani, şapte mii de voturi la Caracal. Am fost şef de campanie, când am luat şapte consilieri. Or, nu ştiu dacă va mai putea PNL să ia aşa ceva la Caracal. Au venit 21 de membri activi ai PNL. Fiecare din aceşti oameni vine cu echipa lui. Am adus cam toţi preşedinţii de organizaţii pe secţiile de votare şi ceva în plus. Aceşti oameni sunt împărţiţi pe zone, pe cartiere. În următoarea perioadă vor mai venit oameni. La PNL au rămas cei din fosta aripă PNL-istă. PD-ul, PDL-ul, a cam plecat”, a afirmat Popescu.

Noul liberal-democrat a adăugat că nici acum nu s-a realizat fuziunea dintre PNL şi PDL, foştii PDL-işti, cum este şi el, fiind daţi la o parte.

"Conducerea organizaţiei judeţene a PNL nu ne-a mai convocat deloc, după alegeri. Abia ieri sau alaltăieri ne-au convocat la o şedinţă, dar nu am reuşit să ajung din cauza unor probleme de serviciu. Propunerile pe care le-am făcut de-a lungul timpului nu şi-au găsit rezolvare la superiori. La locale, am propus să se facă nişte negocieri chiar cu actualul primar şi cu cei care îl susţineau. Propunerea mea a fost tratată cu dezinteres, ca şi altele. Pe scurt, există şi acum un clivaj între PNL şi PDL. Nu s-a putut realiza coeziunea, indiferent cât s-a vrut. Suntem oameni diferiţi, firi diferite, avem o educaţie politică diferită. PDL-ştii sunt educaţi de domnul Blaga, disciplinaţi şi pragmatici, la PNL sunt oameni mai elitişti, mai idealişti, poate mai citiţi, mai culţi”, a spus Popescu.

Mircea Popescu îşi aduce în ALDE şi problemele pe care l-a avut ca şef al Ocolului Silvic Caracal. În urma unui control dispus de conducerea Direcţiei Silvice Olt, în Pădurea Reşca, s-a descoperit că, în perioada în care Popescu a condus Ocolul Silvic Caracal, au fost tăiaţi ilegal 800 de metri cubi de arbori. Trei pădurari au fost daţi afară, iar Popescu a fost retrogradat pe post timp de şase luni.

"Am fost pedepsit pentru treaba asta cu retrogradarea pe şase luni de zile pentru că, într-adevăr, mi-a scăpat problema din mână, un pic, dar lucrurile sunt în derulare, sunt nişte dosare penale şi se pare că acolo au fost implicaţi oameni din personalul de teren. Ancheta nu s-a terminat”, a afimat Popescu.


 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici