Prima pagină » Politic » Plata pensiilor private: Au fost făcute două modificări, spune vicepreședintele ASF

Plata pensiilor private: Au fost făcute două modificări, spune vicepreședintele ASF

Vicepreședintele ASF, Ștefan Daniel Armeanu, a anunțat modificările făcute în cadrul proiectului de lege al plății pensiilor private, adoptat joi în ședința de guvern.

„Este un proiect de lege care, practic, îndeplinește un obiectiv strategic pe care România îl are la acest moment, și anume acela de a adera la OCDE, în urma evaluării pe care am avut-o din partea OCDE s-a constatat că sistemul de pensii private din România este un sistem sustenabil, un sistem foarte bine supravegheat și reglementat, care are o contribuție importantă la dezvoltarea economică a României. Și, totodată, am avut o recomandare prioritară de îndeplinit, și anume, legea de plată. Este un proiect de lege care îndeplinește toate standardele europene. Este un proiect stabilit după principiile OCDE, după bunele practici internaționale”, a spus vicepreședintele ASF.

În ședinta de guvern de joi, au avut loc două modificări în ceea ce privește proiectul de lege al plății pensiilor private.

„Valoarea sumei pe care o persoană are posibilitatea de a retrage-o la începutul perioadei de plată s-a majorat de la valoarea de 25%, la un procent de 30%, iar perioada în care plățile se vor face în viitor, de asemenea, s-a modificat. S-a micșorat de la perioada de 10 ani la 8 ani”, spune Armeanu.