PLD vrea majorarea alocaţiilor pentru copiii de peste doi ani

PLD a depus la Parlament două iniţiative legislative privind majorarea alocaţiilor pentru copiii de peste doi ani şi înfiinţarea Consiliului pentru Drepturile Pacienţilor, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele partidului, Raluca Turcan.

1 afișare
Imaginea articolului PLD vrea majorarea alocaţiilor pentru copiii de peste doi ani

PLD doreşte majorarea alocaţiilor şi drepturile pacienţilor

Turcan a arătat că, potrivit proiectului de lege privind majorarea alocaţiilor copiilor de peste doi ani, actuala sumă, de 25 de lei, va ajunge la 50 de lei, începând cu data de 1 ianuarie 2008.

„Această măsură va viza doar familiile ale căror venituri se situează sub dublul salariului mediu pe economie, adică sub circa 2.000 RON pe cap de familie”, a precizat deputatul PLD.

Cel de-al doilea proiect de lege depus pentru dezbatere în Parlament de către PLD se referă la înfiinţarea Consiliului pentru Protecţia Drepturilor Pacienţilor.

Turcan a declarat că „acest consiliu urmăreşte să asigure protecţia pacienţilor în raport cu sistemul sanitar, cu instituţiile spitaliceşti şi cu personalul medical”, fiind vorba despre o instituţie de informare şi consiliere a pacienţilor.

„Va fi vorba despre o instanţă de apel exterioară sistemului sanitar, care va interveni doar în cazul în care sistemul sanitar nu va funcţiona el însuşi pentru a asigura respectarea acestor drepturi”, a mai menţionat Raluca Turcan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici