Pleşoianu (PSD): Comunicatul SUA transpiră de inepţie şi e plin de clişee. Nu suntem o ţară de idioţi

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu susţine, pe pagina sa de Facebook, referitor la comunicatul SUA, prin care sunt criticate modificările aduse la Legile justiţiei, că documentul „transpiră multă inepţie”, adăugând că România nu este „o ţară de idioţi” şi nici „colonia” Statele Unite.

818 afișări
Imaginea articolului Pleşoianu (PSD): Comunicatul SUA transpiră de inepţie şi e plin de clişee. Nu suntem o ţară de idioţi

Pleşoianu (PSD): Comunicatul SUA transpiră de inepţie şi e plin de clişee. Nu suntem o ţară de idioţi

„Dragă Departament de Stat, Pentru că te adresezi Parlamentului României, îţi voi răspunde ca parlamentar al României. Înainte de toate, te informez că, în România, «Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării». Aşa scrie într-o carte mică, pe care noi o numim «Constituţie»... De asemenea, în aceeaşi carte mică mai scrie că România este «stat suveran şi independent». Iar eu, ca parlamentar al acestei ţări, mă încăpăţânez să respect ce scrie în această carte mică. Indiferent cât de mult te-ar deranja pe tine asta”, susţine deputatul PSD pe pagina sa de socializare.

Pleşoianu continuă atacul la adresa comunicatului transmis de Departamentul de Stat american şi subliniază că „România nu este o ţară de idioţi, nici colonia” SUA.

„Cred că, redactând acest comunicat de presă, nu poţi avea ca punct de plecare decât două premise: convingerea că poporul român este idiot sau convingerea că poporul român acceptă ca România să fie al 51-lea stat american. În sine, comunicatul transpiră atât de multă inepţie încât îmi e pur şi simplu jenă că cineva a fost în stare să conceapă aşa ceva. Fără a aduce măcar o câtime de sfert de argument bazat pe ceva concret, ni se aruncă în ţărână nişte clişee, în speranţa că ne vom repezi precum curcanii, în ogradă, pentru a le culege de pe jos şi a ni le îndesa în guşă...Ei bine, dragă Departament de Stat, «I urge you» să pricepi un lucru: România nu e nici ţară de idioţi, nici colonia voastră!”, conchide parlamentarul

Reacţia lui Pleşoianu vine în contextul în care Statele Unite au anunţat că îşi exprimă „preocuparea” în legătură cu modificările propuse de Comisia parlamentară specială, avertizând că măsurile riscă să afecteze acţiunile de combatere a corupţiei şi independenţa justiţiei din România.

„Statele Unite observă cu preocupare că Parlamentul României analizează proiecte de lege care ar putea submina acţiunile de combatere a corupţiei şi ar putea slăbi independenţa justiţiei în România. Aceste legi, propuse iniţial de Ministerul Justiţiei, ameninţă progresele înregistrate de România în ultimii ani pentru construirea unor instituţii judiciare puternice, protejate de interferenţe politice”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Departamentului de Stat american.

„Îndemnăm Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept şi afectează combaterea corupţiei”, precizează Departamentul de Stat.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici