PNL cere alegeri anticipate, după votul din Senat în cazul Şova: Trebuie dat ţării un nou Parlament

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a transmis, miercuri, că, după votul din Senat în cazul lui Dan Şova, ”PNL cere alegeri anticipate pentru a da ţării un nou Parlament, cu o nouă legitimitate şi un restart în relaţia dintre clasa politică şi cetăţeni, echivalent celui din noiembrie 2014”.

2555 afișări
Imaginea articolului PNL cere alegeri anticipate, după votul din Senat în cazul Şova: Trebuie dat ţării un nou Parlament

PNL cere alegeri anticipate, după votul din Senat în cazul Şova: Trebuie dat ţării un nou Parlament (Imagine: Mediafax Foto / Marius Dumbrăveanu)

”Ceea ce s-a întâmplat, astăzi, este o sfidare a românilor, a justiţiei, a statului de drept. Astăzi, PSD şi Victor Ponta au orchestrat, în dispreţ total faţă de cetăţenii României, o piesă nouă, de natură procedurală, cu aceeaşi intenţie: blocarea justiţiei. E încă o lecţie prin care Victor Ponta ne arată că nu vom fi niciodată, nici noi, nici românii, egalii PSD”, se precizează într-un comunicat de presă semnat de Alina Gorghiu.

”PNL cere alegeri anticipate pentru a da ţării un nou Parlament, cu o nouă legitimitate şi un restart în relaţia dintre clasa politică şi cetăţeni, echivalent celui din noiembrie 2014”, a anunţat Alina Gorghiu.

Ea precizează că singura diferenţă între votul în cazul lui Şova şi Vâlcov este că ”cel din urmă a ales o cale demnă”.

”Prin votul senatorilor PSD, Victor Ponta aruncă în aer credibilitatea unei ţări întregi, pentru a nu pierde puterea, Palatul Victoria. Votul de astăzi confirmă ceea ce spunem de vreme îndelungată: PSD este umbrela corupţiei, iar Victor Ponta mânerul de care se agaţă toţi cei care au probleme cu legea. Aceasta este integritatea PSD: mimează, în interior, un statut drept, dar rămân aceiaşi adversari ai statului de drept”, se mai precizează în comunicatul de presă al PNL.

Alina Gorghiu menţionează că pentru ca toţi să fim egali în faţa justiţiei, şi politicieni şi cetăţeni, singura soluţie este judecata românilor, în cadrul alegerilor anticipate.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici