PNL, despre Decizia CCR: Admiterea parţială permite vot de respingere de ansamblu în Parlament
„Admiterea parţială a sesizărilor pe o primă lege din pachetul privitor la Justiţie permite vot de respingere de ansamblu în Parlament. E regretabilă decizia CCR de a nu sesiza Comisia de la Veneţia”, susţine Partidul Naţional Liberal, potrivit unui comunicat transmis de Departamentul de comunicare al PNL către MEDIAFAX.
Cât priveşte Curţii Constituţionale de a respinge solicitarea PNL privitoare la sesizarea Comisiei de la Veneţia în cazul Legilor Justiţiei, liberalii susţin că decizia pe fond asupra sesizărilor de neconstituţionalitate ar fi trebuit luată ulterior unui punct de vedere exprimat din partea Comisiei de la Veneţia.
„Considerăm regretabilă această hotărâre a Curţii Constituţionale, care a optat astăzi pentru o decizie fără a ţine cont de solicitările formulate în prealabil. Reamintim faptul că în Raportul Comisiei Europene cu privire la Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost solicitată în repetate rânduri consultarea Comisiei de la Veneţia asupra modificărilor aduse Legilor Justiţiei. De asemenea, secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, a solicitat autorităţilor române sesizarea Comisiei de la Veneţia, organism parte a Consiliului Europei, pentru a se exprima asupra modificărilor aduse Legilor Justiţiei”, susţin liberalii potrivit sursei citate.
PNL menţionează că în adresa înaintată Curţii Constituţionale, în 9 ianuarie a.c., a indicat în clar procedura care poate fi uzitată într-un astfel de caz. Mai mult, precizând că această procedură a fost utilizată în 2012, dar şi recent cu privire la o altă cauză care a fost amânată până la primirea unui răspuns din partea Curţii Europene de Justiţie.
CCR a admis parţial criticile de neconstituţionalitate aduse modificărilor aduse Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, urmând ca sesizările privind legile 303/2004 şi 317/2004 privind Statutul magistraţilor şi organizarea CSM să fie dezbătute pe 30 ianuarie.
Citeşte şi: Ministrul Educaţiei: Peste 14,7 miliarde de lei vor fi alocate pentru salariile din sistemul preuniversitar
Citeşte şi: CCR: Funcţionarii trimişi în judecată şi aflaţi în funcţie vulnerabilizează încrederea în autorităţi
Citeşte şi: Coreea de Nord ameninţă că poate riposta nuclear unui atac al SUA în cursul Jocurilor Olimpice
Citeşte şi: Ankara avertizează: Operaţiunile militare turce în Siria se vor încheia atunci când cei 3,5 milioane de refugiaţi sirieni din Turcia vor putea reveni în siguranţă
Citeşte şi: ANALIST: Leul se depreciază din cauza dezechilibrelor economice şi politice, euro poate urca la 4,7