Predoiu: Nu candidez la europarlamentare, despre alegerile prezidenţiale nu vorbesc încă

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, luni, la Arad, că nu intenţionează să candideze la alegerile europarlamentare, precizând că despre alegerile prezidenţiale nu vorbeşte înainte de a face un tur al filialelor judeţene ale partidulu.

220 afișări
Imaginea articolului Predoiu: Nu candidez la europarlamentare, despre alegerile prezidenţiale nu vorbesc încă

Catalin Predoiu (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la PDL Arad, răspunzând unei întrebări, că nu intenţionează să candideze la alegerile europarlamentare de anul viitor.

"Nu voi candida pentru europarlamentare", a spus Predoiu

Apoi, el a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale, răspunzând că despre prezidenţiale nu vorbeşte "încă", până nu face un tur al filialelor judeţele pentru a "face priză" cu partidul.

Referitor la partid, Predoiu a spus că PDL intră "într-un ritm alert de reconstrucţie, modernizare şi intensificare a opoziţiei faţă de guvernarea USL".

"Facem eforturi să construim alternativă la USL (…) În curând vom lansa guvernul de alternativă (…) Lista cu membrii va fi stabilită, probabil, peste câteva săptămâni", a spus Predoiu.

Întrebat cum comentează afirmaţia unui coleg de partid potrivit căreia "la preşedinţie nu se ajunge de pe locul doi", Predoiu a declarat: "Eu vreau un PDL puternic, mult mai puternic decât e azi. Eu voi susţine cu toată energia pe cel care va câştiga alegerile primare în PDL, inlcusiv pe Preda".

Întrebat, de asemenea, cum comentează afirmaţia lui Adrian Papahagi - care i-ar fi transmis lui Predoiu că "înainte de a fi locomotivă" trebuie să dovedească faptul că nu e "un simplu vagon" - el a răspuns că "membrii PDL stabilesc poziţia fiecăruia în partid".

Liderul PDL, Vasile Blaga, a afirmat, sâmbătă, la Baia Mare, că nu ia în considerare o colaborare cu PNL pentru alegerile prezidenţiale, întrucât acest partid este în alianţă cu PSD, Crin Antonescu este desemnat candidat la Preşedinţie, iar PDL nu îl susţine pentru funcţia de şef al statului.

Colegiul Director al PDL a stabilit, sâmbătă, la Baia Mare, profilul candidatului partidului pentru funcţia de preşedinte, acesta trebuind să prezinte un proiect de ţară, care să se bazeze pe valorile familiei politice populare şi "să aibă dorinţa, voinţa, calităţile umane şi profesionale implementării proiectului".

Procedura de vot în cadrul partidului va fi stabilită de secretariatul general al partidului.

Vasile Blaga a declarat că nu intenţionează să candideze la Preşedinţie, pentru că îşi respectă deciziile, considerând că locul liderului partidului este în Modrogan.

Întrebat dacă prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu ar putea fi unul dintre potenţialii candidaţi ai partidului la prezidenţiale, Blaga a spus că acesta este "cel mai competent" din partid.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici