Prima pagină » Politic » Premierul Ilie Bolojan a preluat responsabilitatea reformei companiilor de stat

Premierul Ilie Bolojan a preluat responsabilitatea reformei companiilor de stat

Premierul Ilie Bolojan a anunțat marți că preia responsabilitatea reformei companiilor de stat până la numirea unui nou vicepremier în locul lui Dragoș Anastasiu.
Premierul Ilie Bolojan a preluat responsabilitatea reformei companiilor de stat
Sursa foto: Alexandru Dobre/Mediafax Foto
Cosmin Pirv
29 iul. 2025, 13:10, Politic

Premierul a fost întrebat la conferința de presă de marți cine se va ocupa de reforma companiilor de stat după demisia vicepremierului Dragoș Anastasiu.

„Foarte probabil, după ce apare această decizie, trebuie să numim un responsabil care să gestioneze acest portofolu devenit vacant și voi prelua această responsabilitate până la clarificarea situației, adică numirea unei alte persoane care să ocupe poziția de vicepremier”, a spus Ilie Bolojan.

El a fost întrebat dacă este vorba de Marian Neacșu sau de o persoană din zona privată sau din zona politică. „V-am spus că voi prelua eu această responsabilitate”, a menționat șeful Guvernului.

Bolojan anunțase anterior că a semnat demisia lui Anastasiu, care a plecat la Administrația Prezidențială în vederea închiderii acestei proceduri.