Preşedintele a cerut contracandidaţilor să nu mai folosească împotriva sa oameni scoşi din justiţie

Preşedintele Traian Băsescu a făcut, luni, un apel deschis la competitorii său în alegerile prezidenţiale să renunţe la a utiliza oameni scoşi afară din justiţie şi documente sustrase din arhiva DGIPI în timpul mandatului lui Dan Nica.

21 afișări
Imaginea articolului Preşedintele a cerut contracandidaţilor să nu mai folosească împotriva sa oameni scoşi din justiţie

Preşedintele a cerut contracandidaţilor să nu mai folosească împotriva sa oameni scoşi din justiţie (Imagine: Mircea Roșca/Mediafax Foto)

"Fac un apel deschis pentru competitorii în alegerile prezidenţiale să renunţe la a utiliza oameni scoşi afairă din justiţie şi folosirea acestor oameni în scopuri politice şi utilizarea documentelor pe care le-au sustras de la DGIPI în timpul mandatului ministrului Dan Nica", a spus, luni seară, Traian Băsescu.

De asemenea, preşedintele a ţinut să sublineze faptul că este pentru prima dată când "serviciile secrete nu se amestecă deloc în procesul electoral".

"Acum vedem ce valoare au cei ce strigau că preşedintele se amestecă în activitatea serviciilor secrete. Până acum acestea au rămas neutre. Ţin să precizez că este pentru prima oraă când servicile nu se amestecă în campania electorală, se amestecă rebuturile", a mai spus Băsescu.

Victor Gaetan şi-a lansat, luni, volumul "Prădarea României", care prezintă mărturii ale fostului procuror DIICOT Ciprian Nastasiu despre "episodul" Omar Hayssam.

Gaetan a spus, cu această ocazie, că se ştie încă din anul 2005 la Washington faptul că "profesorul" menţionat de către Omar Hayssam în stenogramele apărute în presă este preşedintele Traian Băsescu.

"De faptul că profesorul este Traian Băsescu se ştie din 2005 la Washington", a afirmat Gaetan. El a explicat că în cultura arabă şi în alte culturi, "profesore" este o formulă de politeţe, de respect, reprezintă o manieră de reverenţă. Gaetan a apreciat că faptul că Omar Hayssam folosea această formulă la adresa lui Traian Băsescu arată că sirianul era "aplecăcios", "lingău", "flatant".

Apelativul "profesorul" a apărut în stenogramele unor discuţii dintre Ciprian Nastasiu şi Omar Hayssam, presa şi mai mulţi politicieni asimilându-l cu preşedintele Traian Băsescu.

Apariţia lui Victor Gaetan în contextul unui scandal care are loc în plină campanie electorală prezidenţială şi care este legat de unul dintre principalii competitori nu este o situaţie singulară, numele său fiind vehiculat şi în campania din 1996, dar şi în 2004.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici