Preşedintele PDL Bihor a demisionat din funcţie. Deputatul a invocat neînţelegeri cu şeful Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle

Deputatul Ştefan Seremi a anunţat marţi că a demisionat din funcţia de preşedinte al PDL Bihor şi va rămâne simplu membru de partid, motivând că nu se înţelege cu Radu Ţîrle, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, revenit în partid de la PNL.

289 afișări
Imaginea articolului Preşedintele PDL Bihor a demisionat din funcţie. Deputatul a invocat neînţelegeri cu şeful Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle

Ştefan Seremi (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

Ştefan Seremi a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă, că a demisionat din funcţia de preşedinte al PDL Bihor.

"În ultima vreme, odată cu revenirea în rândurile organizaţiei noastre a domnului Radu Ţîrle, între mine şi domnia sa au intervenit neînţelegeri care riscau să se coaguleze într-un conflict ireconciliabil. Or, în astfel de situaţii, ţinând cont şi de campaniile electorale care urmează, cineva trebuia să cedeze înainte ca daunele să fie ireparabile. Iată, am decis ca eu să fiu acela. După o chibzuinţă îndelungă, după ce mi-am făcut o autoanaliză fără cruţare, am decis să demisionez din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PDL", arată Seremi.

El aminteşte că, timp de 20 de ani, a activat în staff-ul organizaţiei PD, iar în 2010 a primit încrederea colegilor, devenind preşedinte al organizaţiei judeţene a PDL.

"Martor mi-e Dumnezeu că am intrat în politică având gândurile cele mai curate şi am încercat, timp de 22 de ani, să nu abdic de la principiile moralei şi ale oricărui om politic responsabil şi demn", arată Seremi.

"Îmi permit să formulez o recomandare pentru colegii din PDL Bihor - atunci când va veni momentul politicii porţilor deschise, să instaleze la intrare «paznici destoinici», pentru că odată cu oamenii de bună credinţă, aşa cum s-a întâmplat şi altă dată, vor intra şi oameni fără caracter, cu gânduri mai puţin curate faţă de partid şi faţă de cei care le întind mâna", adaugă Seremi.

Totodată, deputatul le-a adresat primarilor PDL un mesaj, afirmând că îi pare rău că în ultimii patru ani nu a reuşit să îi susţină aşa cum şi-ar fi dorit, "cu fonduri guvernamentale pentru proiectele pe care le-au propus în folosul comunităţii lor".

"În acest partid am crezut, am muncit şi mi-am găsit împlinirea. Pentru mine, a sosit clipa în care ştiu că plecarea este singura soluţie. Chiar dacă ea înseamnă tristeţe, deziluzie, poate chiar o lacrimă. Dar atunci când nu ştii să pleci la timp riscul este devastator - pentru tine şi pentru cei care cred în tine. Îmi salut colegii, le mulţumesc tuturor pentru că am mărşăluit împreună atâţia ani, umăr la umăr, cu zâmbetul pe buze, dar cu pumnii strânşi şi ochii privind spre ziua de mâine. Pentru că orice speranţă şi orice faptă se întemeiază pe gândul la ziua de mâine...", încheie deputatul.

Seremi a declarat că nu va pleca din partid, ci doar de la conducerea filialei, rămânând simplu membru.

"Am plecat pentru că domnul Ţîrle a prezentat conducerii partidului o minciună ca fiind un adevăr, iar eu nu pot fi de acord ca o minciună să fie prezentată pe post de adevăr", a explicat Seremi.

Întrebat care a fost conflictul şi de când datează, Seremi a refuzat să răspundă, spunând doar că este vorba de un conflict recent.

Întrebat şi de ce comunicatul transmis marţi de el este datat 4 aprilie, Seremi a declarat: "Atunci am zis că îmi dau demisia, pe 4 aprilie, şi m-am gândit până acum".

El a menţionat că nu ştie cine îi va lua locul la conducerea filialei.

Şeful CJ Bihor, Radu Ţîrle, s-a întors în PDL toamna trecută, deoarece a decis să candideze pentru un nou mandat la CJ, după ce conducerea PNL nu i-a garantat candidatura la Parlamentul European.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici