„Alegerea primarilor dintr-un singur tur mă avantajează fiindcă deţin această funcţie, dar aş fi preferat două. Eu cred că există riscul ca primarii să fie aleşi cu un număr foarte mic de voturi, ceea ce, din punctul meu de vedere, nu este un lucru bun”, a declarat Ovidiu Creţu.
În 2008, Ovidiu Creţu a obţinut după primul tur de scrutin 26,54% din voturile electoratului din Bistriţa, contracandidatul său de la PDL, Vasile Moldovan, care era în funcţie la vremea aceea fiind votat de 35,38% din populaţie.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că a promulgat, miercuri, Legea privind alegerea primarilor într-un tur de scrutin, deşi a avut „unele semne de întrebare”, dar că toate partidele, inclusiv USL, au cerut promulgarea acestei legi.
Legea privind alegerea primarilor într-un tur de scrutin a fost adoptată, la finele lunii mai, de Camera Deputaţilor, forul decizional, cu 174 de voturi „pentru”, 110 voturi „împotrivă” şi trei abţineri.
Potrivit legii adoptate, primarii vor fi aleşi într-un tur de scrutin, cu excepţia situaţiilor de balotaj. Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor după ce Senatul l-a respins anterior.
Mai mulţi reprezentanţi ai partidelor politice, inclusiv PDL, la fel ca şi o serie de ONG-uri, i-au cerut şefului statului să nu promulge legea.