PRM: Pentru susţinerea moţiunii de cenzură sunt necesare negocieri

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat, luni, că parlamentarii partidului nu vor semna moţiunea de cenzură pe tema taxei de primă înmatriculare, iniţiată de PDL, precizând că pentru susţinerea unui astfel de demers sunt necesare negocieri.

1 afișare
Imaginea articolului PRM: Pentru susţinerea moţiunii de cenzură sunt necesare negocieri

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor (Sursa: Mediafax Foto)

"Am fi dispuşi să sprijinim şi să elaborăm şi noi o moţiune privind nivelul de trai, dar cu toate partidele de opoziţie, nu numai PDL, care vrea să marcheze puncte electorale, este o ruşine", a spus liderul PRM.

Vadim Tudor a avertizat că PDL nu va putea să facă nimic fară voturile parlamentarilor PRM..

"Suntem de acord cu o moţiune de cenzură pentru nivelul de trai al românilor, care e la pământ, însă trebuie să negociem cu toate celelalte partidele de opoziţie, nu aşa, pe picior, că vrea Boc", a afirmat vicepreşedintele Senatului.

El a criticat faptul că preşedintele PDL este sigur de voturile PRM. "Să nu mizeze prea mult, pentru că aşa au mizat şi în toamnă, s-au crezut cu sacii în căruţă şi au luat o mare leapşă şi s-au făcut de râs", a spus preşedintele PRM.

Întrebat dacă PRM nu va susţine totuşi moţiunea de cenzură, pentru că are aceeaşi temă cu moţiunea simplă al PDL pe care parlamentarii PRM au votat-o în urmă cu o săptămână, Vadim a răspuns: "Una-i una, alta-i alta".

"Nu refuzăm dialogul, dar de pe poziţii de egalitate, nu sunt ei mare partid de opoziţie după ce doi ani au fost la guvernare", a arătat preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor.

Liderul PDL Emil Boc a anunţat, luni, după şedinţa BPN, că formaţiunea iniţiază o moţiune de cenzură cu titlul "Tăriceanu, dă banii înapoi!", al cărei text va fi finalizat marţi şi va fi semnat de parlamentarii PDL, urmând a fi trimis şi celorlalte partide pentru semnare, în special PSD şi PRM.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici