PSD cere PNL să înceteze să difuzeze informaţii mincinoase despre candidatura lui Mircea Drăghici la AEP

Social-democraţii au solicitat, miercuri, membrilor PNL să înceteze imediat să mai difuzeze informaţii mincinoase cu privire la candidatura lui Mircea Drăghici pentru funcţia de preşedinte al AEP, acuzându-i pe liberali că încep „să se scuză anticipat pentru viitoarele eşecuri electorale”.

842 afișări
Imaginea articolului PSD cere PNL să înceteze să difuzeze informaţii mincinoase despre candidatura lui Mircea Drăghici la AEP

PSD cere PNL să înceteze să difuzeze informaţii mincinoase despre candidatura lui Mircea Drăghici la AEP

„PNL se scuză anticipat pentru viitoarele eşecuri electorale. PSD solicită reprezentanţilor PNL să înceteze imediat difuzarea de informaţii mincinoase privind candidatura domnului Mircea Drăghici pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente. Mircea Drăghici a lucrat îndeaproape cu instituţiile responsabile la realizarea cadrului legal actual privind finanţarea partidelor politice din România, prin care s-a pus capăt influenţelor grupurilor de interese obscure în finanţarea campaniilor electorale, iar activitatea sa a fost recunoscută inclusiv de GRECO”, au transmis social-democraţii, miercuri, pe Facebook.

„Legea finanţării partidelor politice elaborată de Mircea Drăghici a întrunit unanimitate în Comisia Parlamentară de Cod Electoral - în care au fost reprezentate toate partidele politice – şi a fost votată aproape în unanimitate în Parlament. Astfel, printr-o legislaţie clară şi transparentă, toţi candidaţii şi-au putut recupera cheltuielile electorale, scoţând astfel partidele de sub influenţa finanţărilor dubioase şi a intereselor grupurilor financiare”, mai spune sursa citată.

PSD reaminteşte că PNL a fost şi este investigat pentru presupuse fraude fiscale în legătură cu alegerile parlamentare din 2016.

„De asemenea, PNL a avut probleme mari cu decontarea sumelor cheltuite la parlamentare, conform rapoartelor întocmite de instituţiile abilitate. Contrar celor afirmate în comunicatul emis de PNL, nu există nicio cercetare în desfăşurare, care să îl vizeze in personam pe domnul Mircea Drăghici. Prin urmare, nu există absolut niciun motiv obiectiv pentru lansarea acestui tip de acuzaţii la adresa lui Mircea Drăghici, bazate doar pe speculaţii cu caracter denigrator şi propagandistic, menite să zdruncine încrederea în procesul electoral. Este o acţiune iresponsabilă din partea PNL şi, cel mai probabil, o scuză anticipată pentru viitoarele eşecuri electorale”, conchid reprezentanţii PSD.

Reacţia social-democraţilor vine după ce PNL a transmis, miercuri, că numirea deputatului PSD Mircea Drăghici la şefia Autorităţii Electorale Permanente arată intenţia lui Liviu Dragnea de a frauda alegerile electorale.

Liberalii le solicită parlamentarilor să susţină un preşedinte AEP care să nu aparţină coaliţiei de guvernare.

Social-democraţii au decis, marţi seara, la Parlament, în şedinţa CEx, ca Mircea Drăghici, trezorierul PSD, propus anterior de premierul Viorica Dăncilă pentru Ministerul Transporturilor, să fie propus pentru conducerea AEP, după demisia lui Daniel Barbu (ALDE).

Preşedintele AEP, Daniel Barbu, a demisionat luni din funcţie pentru a candida la alegerile europarlamentare. El a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu este sigură candidatura sa, dar că a vrut să evite o „incompatibilitate etică”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici