PSD insistă pentru un salariu minim de 640 lei şi reducerea TVA la alimentele de bază

Deputatul PSD Dan Mircea Popescu a declarat, miercuri, că PSD va depune mai multe amendamente la proiectul de buget de stat pe anul 2008, care să vizeze creşterea salariului minim la 640 lei, reducerea TVA la 5% pentru alimentele de bază şi majorarea pensiei pentru câteva categorii.

2 afișări
Imaginea articolului PSD insistă pentru un salariu minim de 640 lei şi reducerea TVA la alimentele de bază

PSD insistă pentru un salariu minim de 640 lei şi reducerea TVA la alimentele de bază

Dan Mircea Popescu a declarat că nivelul salariului minim stabilit în proiectul de buget de stat pe 2008, elaborat de Guvern, este nerealist şi, coroborat cu propunerea pentru indemnizaţia de şomaj, nu stimulează munca.

Deputatul PSD a spus că valoarea indemnizaţiei de şomaj este prea apropiată de cea a salariului minim, ceea ce face ca statul să nu stimuleze munca.

El a adăugat că, dacă un om ar fi să aleagă între a sta acasă şi a primi o indemnizaţie de şomaj de 460 lei şi a se angaja cu un salariu minim de 500 lei, ar alege să stea acasă.

Popescu a precizat că PSD va depune un amendament la proiectul de buget de stat pe anul 2008, pentru majorarea salariului minim la 640 lei.

El a indicat ca posibilă sursă de finanţare pentru această majorare alocarea unei sume de la buget pentru cheltuielile sociale mai mare de 10,3% din PIB, cât este prevăzut în actualul proiect de buget.

Deputatul PSD a menţionat şi alte amendamente pe care parlamentarii PSD intenţionează să le depună la legea bugetului de stat, acestea vizând convertirea în bani a tichetelor de călătorie pentru pensionari neutilizate, majorarea cu 25% a pensiei urmaşului supravieţuitor, compensarea cu 100% a medicamentelor pentru pensionarii cu o pensie de până la 400 lei, reducerea TVA până la cota de 5% pentru lapte, pâine, ulei, zahăr şi carne, concomitent cu majorarea TVA la 25% pentru produsele de lux.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici