Prima pagină » Politic » PSD nu acceptă „lecţii de morală” şi cere responsabilitate în negocierile pentru formarea guvernului

PSD nu acceptă „lecţii de morală” şi cere responsabilitate în negocierile pentru formarea guvernului

Deputatul PSD Ştefan Ovidiu Popa transmite un mesaj către celelalte formaţiuni, subliniind că partidul nu va accepta „superioritatea morală” şi nu participă la negocieri pentru funcţii, ci pentru a evalua realist capacitatea României de a fi guvernată eficient.
PSD nu acceptă „lecţii de morală” şi cere responsabilitate în negocierile pentru formarea guvernului
Sursa foto: Facebook
Radu Mocanu
23 mai 2025, 12:55, Politic

Într-o postare pe Facebook, deputatul PSD Ştefan Ovidiu Popa atrage atenţia că România traversează o perioadă instabilă şi are nevoie, mai mult ca oricând, de responsabilitate şi de un dialog serios între partidele pro-europene.

„PSD merge la consultările cu preşedintele României nu pentru a cere funcţii sau a împărţi posturi, ci pentru a evalua cu luciditate contextul politic”, a declarat deputatul, adăugând că partidul doreşte o guvernare eficientă şi stabilă.

Social-democratul a respins criticile venite din partea unor formaţiuni politice care, potrivit lui, tratează PSD cu o „superioritate morală” şi ignoră realizările guvernărilor social-democrate din ultimii ani.

Totodată, PSD anunţă că nu va susţine tăieri de investiţii sau măsuri care afectează veniturile populaţiei vulnerabile. „Nu vom permite tăierea investiţiilor în infrastructură sau dezvoltare locală, nu vom accepta blocarea proiectelor majore de transport şi nu vom susţine nicio măsură care loveşte în veniturile pensionarilor sau ale salariaţilor vulnerabili”, a precizat Popa.