PSD: Nuland s-a referit, în mod evident, la Ungaria, la acţiunile lui Orban, prietenul lui Băsescu

Purtărorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, susţine într-un comunicat de presă că subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Euroasiatice, Victoria Nuland, ”s-a referit, în mod evident, la situaţia din Ungaria, la acţiunile lui Viktor Orban, prietenul lui Traian Băsescu”.

910 afişări
Imaginea articolului PSD: Nuland s-a referit, în mod evident, la Ungaria, la acţiunile lui Orban, prietenul lui Băsescu

PSD: Nuland s-a referit, în mod evident, la Ungaria, la acţiunile lui Orban, prietenul lui Băsescu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

”Afirmaţiile doamnei Victoria Nuland sunt cât se poate de clare. Vorbim despre probleme la care au reacţionat, în trecut, şi instituţiile europene. Toţi partenerii noştri europeni şi nord-atlantici ştiu că Viktor Orban, prietenul lui Traian Băsescu, are un comportament despotic - Orban a redus libertatea presei şi a instituţiilor din ţara vecină, Orban a promovat o politică inacceptabilă pentru un stat membru al UE şi NATO. Mai mult, zilele trecute Ungaria a sistat exporturile de gaze către Ucraina, deşi UE s-a angajat să ajute Kievul. Nu este un secret pentru nimeni că Viktor Orban are o relaţie specială cu Moscova în general, şi cu Vladimir Putin în mod particular”, mai susţine purtătorul de cuvânt al PSD.

Acesta arată că, ”spre deosebire de comportamentul inexplicabil al domnului Viktor Orban, Victor Ponta a fost ieri în vizită la Kiev, transmiţând vecinilor noştri, chiar din Maidan, un mesaj politic extrem de important din partea României”.

”Obiectivul ţării noastre este atingerea independenţei energetice, sprijinirea Republicii Moldova şi Ucrainei pe drumul lor european. În acest sens, România îşi ajută vecinii care au nevoie de energie - de la începutul anului şi până în prezent, ţara noastră a avut cel mai mare export de energie din istoria României!”, continuă Şova.

Purtătorul de cuvânt al PSD susţine că ”reacţia Victoriei Nuland vine pe acest fond”.

”România este poziţionată în Europa de Sud-Est, cât timp Ungaria este considerată o ţară care aparţine Europei Centrale. România îşi sprijină vecinii pe tema energetică, atât prin gazoductul Iaşi-Ungheni, cât şi prin exporturile de energie electrică. România şi-a asumat prin vocea lui Victor Ponta, chiar din New York, responsabilitatea de a ajuta la obţinerea păcii în această zonă a Europei”, mai arată Dan Şova.

”Alte interpretări, dintr-o optică politică internă, ale poziţiei doamnei Victoria Nuland, care să lovească nedrept în România, un partener fidel SUA, NATO şi UE, sunt iresponsabile şi profund false”, mai susţine purtătorul de cuvânt al PSD.

Subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Euroasiatice, Victoria Nuland, a criticat joi liderii central-europeni care profită de apartenenţa la UE şi NATO dar ignoră valorile democratice, oficialul american criticând şi protejarea oficialilor corupţi de urmărirea judiciară, fără a nominaliza explicit vreo ţară.

”La fel cum lucrăm împreună pentru a apăra valorile noastre la nivel extern, trebuie să le fortificăm şi la nivel intern. În Europa Centrală de astăzi, aş spune că ameninţările interne la adresa democraţiei şi libertăţii sunt la fel de îngrijorătoare. În această regiune, cele două cancere, regresul democratic şi corupţia, ameninţă visul pentru care atât de multe persoane au muncit începând din 1989. Şi vedem lideri din regiune care, în timp ce culeg beneficiile apartenenţei la NATO şi UE, par să fi uitat valorile pe care se bazează aceste instituţii", a afirmat oficialul american.

"Aşa că astăzi îi întreb pe aceşti lideri: Cum puteţi dormi sub umbrela Articolului 5 al NATO noaptea, în timp ce ziua promovaţi "democraţia iliberală", încurajaţi naţionalismul, impuneţi restricţii presei sau demonizaţi societatea civilă! Pun aceeaşi întrebare şi în legătură cu cei care protejează oficialii corupţi de urmărirea judiciară, evitând Parlamentul atunci când este convenabil pentru ei sau fac afaceri care cresc dependenţa ţărilor lor de o sursă de energie în pofida politicii declarate de diversificare", a adăugat Nuland.

SUA ar trebui să numească un ambasador la Budapesta care să obţină informaţii corecte despre Ungaria, a declarat, joi, la Washington Zsolt Nemeth, şeful Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul ungar, ca răspuns la acuzaţiile subsecretarului de Stat american Victoria Nuland, relatează MTI.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici