PSD, PNL, USR și UDMR au semnat un acord pentru adoptarea noii legi a salarizării în sectorul public până la finalul sesiunii parlamentare

Publicat: 22 05. 2026, 11:04
Actualizat: 22 05. 2026, 11:22

PSD, PNL, USR și UDMR au semnat, în urma unui proces de mediere desfășurat sub coordonarea Administrației Prezidențiale, un acord pentru adoptarea noii legi a salarizării în sectorul public până la finalul actualei sesiuni parlamentare.

Potrivit unui comunicat de presă emis vineri de Administrația Prezidențială, acordul vine în contextul în care noua lege a salarizării constituie o etapă esențială din PNRR, iar termenul de îndeplinire este data de 1 iulie 2026.

Aplicarea noii legi a salarizării în sectorul public nu va conduce la diminuarea veniturilor angajaților din sistemul public și nici la depășirea țintelor fiscale asumate de România.

„Niciun angajat din sectorul public nu va înregistra o scădere a venitului total ca efect al aplicării noii legi, iar cheltuielile totale cu salariile din sectorul public în anul 2027 nu vor depăși cheltuielile din 2026 cu mai mult de 8 miliarde de lei. Potrivit acordului, aplicarea noii legi nu va pune România în situația de a-și încălca obiectivele fiscale asumate pe termen scurt, mediu și lung”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Când va intra în vigoare noua lege a salarizării în sectorul public

Conform acordului, legea salarizării în sectorul public va intra integral în vigoare la 1 ianuarie 2027, „fără aplicare eșalonată”, fără a mai fi modificată ulterior „prin intervenții speciale”.

Acordul a fost semnat de către cei patru lideri ai partidelor: Sorin Grindeanu (PSD), Ilie Bolojan (PNL), Dominic Fritz (USR) și Kelemen Hunor (UDMR).

În baza acestui acord, Ministerul Muncii va publica proiectul de lege și va organiza consultări cu toate categoriile vizate de lege.

Dragoș Pîslaru: Luni vom publica proiectul în transparență decizională

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a salutat semnarea acordului de către cele patru formațiuni, detaliind cele trei principii fundamentale și cei cinci piloni care stau la baza reformei.

„Reforma se bazează pe trei principii esențiale: Protejarea veniturilor angajaților din sectorul public: niciun angajat nu va înregistra scăderi salariale ca efect al aplicării noii legi; Disciplină bugetară și sustenabilitate: reforma trebuie să respecte obiectivele fiscale asumate de România și să poată fi susținută pe termen lung; Aplicare integrală și predictibilă: noua lege va intra integral în vigoare la 1 ianuarie 2027, fără aplicări etapizate și fără derogări succesive pentru diferite categorii profesionale”, a spus Dragoș Pîslaru.

De asemenea, reforma are cinci piloni:

  • o ierarhie echitabilă a funcțiilor în întregul sector public, inclusiv pentru administrația publică locală;
  • O structură unică de grade de salarizare pentru întregul sector public;
  • limitarea și transparentizarea sporurilor, împreună cu introducerea unor criterii clare și verificabile de performanță;
  • instituționalizarea guvernanței sistemului salarial, prin responsabilitate comună între Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor;
  • sustenabilitate fiscală și încadrarea în țintele asumate privind deficitul și cheltuielile de personal.

În continuare, ministrul a subliniat că proiectul va fi publicat în transparență decizională la începutul săptămânii viitoare, pe 25 mai, urmând ca de marți să înceapă consultările cu sindicatele și familiile ocupaționale.

„Îmi doresc un calendar accelerat de aproximativ două săptămâni pentru consultări și definitivarea proiectului înainte de transmiterea sa către Parlament spre aprobare. (…) Această lege reprezintă unul dintre cele mai importante jaloane asumate de România prin PNRR. Obiectivul nostru este construirea unui sistem salarial echitabil, coerent și predictibil pentru întreg sectorul public”, a conchis ministrul interimar al Muncii.