PSD şi PNL convoacă Parlamentul în şedinţă extraordinară pentru buget şi referendum

Liderul PSD, Mircea Geoană, a anunţat, miercuri, la Iaşi, că PSD-PC şi PNL au decis să convoace în şedinţă extraordinară Parlamentul pentru aprobarea bugetului şi pentru a lua act de referendumul pentru Parlament unicameral şi pentru reducerea numărului parlamentarilor.

30 afișări
Imaginea articolului PSD şi PNL convoacă Parlamentul în şedinţă extraordinară pentru buget şi referendum

PSD şi PNL convoacă Parlamentul în şedinţă extraordinară pentru buget şi referendum (Imagine: Mediafax Foto)

"Decizia comună a grupurilor parlamentare este de a convoca plenul reunit al Parlamentului pentru a aproba bugetul, dar şi pentru alte două lucruri. În primul rând, să ia act de faptul că referendumul pentru Parlament unicameral şi pentru reducerea numărului de parlamentari a devenit un act oficial prin decizia Curţii Constituţionale. De asemenea, cele două grupuri parlamentare, PSD-PC şi PNL, vor demara procedura de revizuire a Constituţiei, evident cu o dezbatere serioasă şi solidă", a spus Mircea Geoană.

Proiectul de lege privind bugetul pentru anul viitor va fi aprobat de Guvern după ce decretul de promulgare a legii care abilitează Executivul demis să aprobe acest document va fi publicat în Monitorul Oficial, a declarat, miercuri, premierul interimar Emil Boc.

"După intrarea în vigoare a legii, vom avea abordarea în Guvern a bugetului", a spus Boc.

El a amintit că o lege intră în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, miercuri, Legea prin care Guvernul demis este abilitat să înainteze Parlamentului bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, precum şi legea responsabilităţii fiscale.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici