Raloxifen, medicamentul descoperit în urma cercetărilor din UE, va fi pus în circulaţie rapid, după avizul EMA, anunţă eurodeputatul Cristian Buşoi

În urma finanţărilor cu 3 milioane de euro de Uniunea Europeană pentru sprijinirea cercetărilor, Exscalate4CoV a anunţat că un medicament generic utilizat în tratarea osteoporozei – Raloxifen – ar putea fi eficient şi pentru pacienţii cu forme uşoare ale COVID – 19 şi pacienţii asimptomatici.

1927 afișări
Imaginea articolului Raloxifen, medicamentul descoperit în urma cercetărilor din UE, va fi pus în circulaţie rapid, după avizul EMA, anunţă eurodeputatul Cristian Buşoi

Raloxifen, medicamentul descoperit în urma cercetărilor din UE, va fi pus în circulaţie rapid, după avizul AME, anunţă eurodeputatul Cristian Buşoi

Cu ajutorul supercalculatoarelor pe care le utilizează, cele mai performante din lume, consorţiul a testat deja în mod virtual 400.000 de molecule. 40 dintre acestea sunt considerate active împotriva virusului, însă substanţa Raloxifen s-a dovedit a fi cea mai promiţătoare, conform Comisiei Europene, care finanţează cercetarea.

Această substanţă ar putea fi eficace în blocarea replicării virusului în celule şi ar putea stopa evoluţia bolii, spun specialiştii Consorţiului, în special în cazurile depistate timpuriu sau în cazul pacienţilor fără simptome.

Potrivit liberalului Cristian Buşoi, preşedinte al Comisiei de cercetare din Parlamentul European, urmează acum ca Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) să evalueze noua potenţială utilizare a Raloxifen.

„Dacă este aprobat de EMA, medicamentul ar putea fi pus rapid la dispoziţia cetăţenilor în cantităţi mari şi la costuri reduse şi să contribuie, astfel, la diminuarea noilor valuri de infecţie”, a afirmat eurodeputatul Cristian Buşoi.

Potrivit acestuia, consorţiul Exscalate4CoV, cunoscut pentru rolul inovator în descoperirea de medicamente, utilizează o combinaţie unică de putere de calcul de înaltă performanţă şi Inteligenţă Artificială cu prelucrare biologică. Acesta reuneşte 18 parteneri şi 15 membri asociaţi şi include centre de supercalculatoare din Italia, Spania şi Germania, centre de cercetare mari, companii farmaceutice şi institute biologice din întreaga Europă.

În paralel, Comisia Europeană a anunţat Strategia pentru vaccin şi a setat un termen de maximum 18 luni până la obţinerea unui vaccin împotriva noului coronavirus. Finanţarea pentru descoperirea vaccinului va proveni, în mare parte, din bugetul de 2,7 miliarde de euro al Instrumentului pentru sprijin de urgenţă, însă bani suplimentari ar putea veni, sub formă de împrumut, şi de la Banca Europeană de Investiţii.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici