Raluca Turcan: O schimbare a premierului ar putea recredibiliza Guvernul şi partidul

Deputatul PDL Raluca Turcan a declarat marţi că o schimbare de premier cu unul care să-ţi ofere credibilitate maximă şi o persoană foarte apreciată ar putea constitui o relansare atât pentru Guvern, cât şi pentru PDL.

532 afișări
Imaginea articolului Raluca Turcan: O schimbare a premierului ar putea recredibiliza Guvernul şi partidul

Raluca Turcan: O schimbare a premierului ar putea recredibiliza Guvernul şi partidul (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)

Raluca Turcan spune că îşi menţine punctul de vedere, dacă subiectul schimbării premierului Emil Boc va fi redeschis.

"Dacă subiectul este redeschis, îmi menţin opinia că o schimbare de premier poate să revitalizeze, însă nu este suficient. Trebuie făcută o evaluare şi a miniştrilor şi a celor din eşaloanele inferioare ale PDL, pentru că, chiar dacă reformele PDL la guvernare vor continua, nu este suficient să ajungem la recredibilizarea partidului. Recredibilizarea vine din eliminarea tuturor vulnerabilităţilor şi din oameni credibili, oameni care să fie buni comunicatori", explică deputatul PDL la RFI.

Ea consideră că "o schimbare de premier cu unul care să-ţi ofere credibilitate maximă şi o persoană foarte apreciată ar putea constitui o relansare atât pentru Guvern, cât şi pentru PDL".

Întrebată dacă PDL este un partid mai puternic după Convenţia Naţională, Raluca Turcan a răspuns:

"Forţa nu vine peste noapte. S-au ales nişte oameni în conducere şi brusc partidul devine mai puternic. Forţa se obţine în timp şi vine din proiectele politice. Dacă partidul va avea puterea să identifice erorile, să le corecteze, să întărească ceea ce a făcut bine, are şanse să devină mult mai puternic".

Turcan crede că "pericolul pentru PDL în momentul de faţă nu este să se scindeze".

"Cel mai mare pericol pentru noi ar fi să nu ne mobilizăm cu toţii şi să nu vâslim cu toţii în aceeaşi direcţie, unii să declare un non-combat şi chiar să se gândească la faptul că un scor prost la alegerile din 2012 ar putea fi o şansă pentru câştigarea alegerilor interne după alegerile de anul viitor", adaugă deputatul PDL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici