Raluca Turcan, preşedinte PNL, despre legea graţierii: Un subterfugiu pentru potentaţii politici. PNL nu o susţine şi va depune amendamente

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, luni, că legea graţierii depusă de PSD este un subterfugiu pentru „a favoriza din nou câţiva potentaţi politici”, afirmând că PNL va depune amendamente şi va vota împotriva formei propuse de PSD-ALDE.

701 afişări
Imaginea articolului Raluca Turcan, preşedinte PNL, despre legea graţierii: Un subterfugiu pentru potentaţii politici. PNL nu o susţine şi va depune amendamente

„PNL, cu privire la proiectul de graţiere propus de PSD va depune amendamente prin specialiştii pe care îi avem în comisiile de specialitate, vom prelua o parte din amendamentele propuse de CSM, însă aşa cum se prefigurează proiectul graţierii propus de PSD merită să fie votat împotrivă şi PNL va vota împotriva proiectului graţierii aşa cum a fost el transmis”, a declarat preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, la finalul şedinţei Comisiei de unificare a partidului.

Liderul interimar al PNL a afirmat că amendamentele depuse, în ultima perioadă de PSD, arată că majoritatea parlamentară „ia din nou în calcul salvarea celor care au fost condamnaţi pentru corupţie sau pentru activităţi asociate corupţiei”.

PSD urmăreşte să aplice legea graţierii şi oamenilor care sunt în afara penitenciarelor, a susţinut Turcan.

„Din ceea ce se prefigurează, PSD urmăreşte să se aplice acest proiect şi oamenilor care în momentul de faţă sunt în afara penitenciarelor şi să fie salavaţi deja oameni care nu se află în situaţie de detenţie, ceea ce înseamnă în mod clar că ideea depopulării penitenciarelor este ipocrit folosită”, a spus liderul interimar al PNL.

Liberalii consideră că graţierea trebuie văzută ca o măsură de clemenţă, iar pentru rezolvarea suprapopulării penitenciarelor este nevoie de investiţii în structura de detenţie, a susţinut Raluca Turcan.

La rândul său, senatorul PNL Nicoleta Pauliuc a afirmat că amendamentele depuse de PSD propun graţierea a unor infracţiuni în domeniul corupţiei şi infracţiuni asimilate corupţiei, precum şi infracţiuni precum sclavia şi prostituţia.

„Acum avem surpriza, după două săptămâni de dezbateri, când acest proiect legislativ este în dezbatere publică şi pe situl Senatului şi la Ministerul Justiţiei să constatăm anumite amendamente depuse membri PSD şi anume apariţia unor infracţiuni sau propuneri de graţiere a unor infracţiuni în domeniul corupţiei şi infracţiuni asimilate corupţiei, ai mult de atât avem infracţiuni prevăzute de Codul penal - sclavia şi prostituţia -. Nu ştim cui servesc aceste lucruri”, a spus Pauliuc.

Senatorul PNL a susţinut că interesul PSD şi ALDE nu este depopularea penitenciarelor, „ci mai mult grija lor permanentă ca acoliţii politici să nu ajungă să-şi ispăşească pedeapsa în aceste condiţii”.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici