Raluca Turcan: PSD incită la ură şi la nerespectarea instituţiilor statului/ Mesajul parlamentarilor social-democraţi este unul lipsit de dorinţă de reconciliere

Preşedintele interimar al PNL Raluca Turcan a declarat marţi că PSD pregăteşte boicotarea discursului preşedintelui Klaus Iohannis din Parlament.

743 afișări
Imaginea articolului Raluca Turcan: PSD incită la ură şi la nerespectarea instituţiilor statului/ Mesajul parlamentarilor social-democraţi este unul lipsit de dorinţă de reconciliere

Raluca Turcan: PSD incită la ură şi la nerespectarea instituţiilor statului (Imagine: Alexandru Dobre / Mediafax Arhiva Foto)

"Astăzi vom afla din nou adevărul despre PSD. În declaraţii spun că vor linişte, că sunt oamenii dialogului şi pentru colaborare. Din nefericire, realitatea îi contrazice şi incită la ură, la nerespectarea instituţiilor statului. Practic, instigă la o manifestare împotriva preşedintelui şi împotriva unei decenţe în Parlamentul României. Au adus oameni la balcoane, care să genereze conflict şi conflictul a fost dintotdeauna arma preferată a PSD-ului. PSD-ul rămâne un generator de conflict, care doar mimează ataşamentul faţă de valorile democraticefaţă de lege, faţă de Constituţie. În realitate, PSD-ului nu îi pasă de nimic. Nici de lege , nici de Constituţie, nici de interesul public", a declarat Raluca Turcan.

Preşedintele interimar al PNL este de părere că persoanele invitate să paticipe la şedinţa de plen reunit, vin ca să boicoteze discursul şefului statului.

"Vom vedea intenţia. Este o ruptură uriaşă între declaraţii şi realitate. Astăzi balcoanele voe fi pline de oameni aduşi de PSD, care să genereze conflict, ceea ce demonstrează că PSD-ul este un partid generator de conflict. Un partid care incită la ură şi nerespectarea instituţiilor statului", a spus Turcan.

Raluca Turcan: Mesajul parlamentarilor PSD este unul lipsit de dorinţă de reconciliere

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, marţi, că, părăsind sala de plen în timp ce preşedintele Klaus Iohannis vorbea, parlamentarii PSD au dat un mesaj lipsit de dorinţa de reconciliere, nedorind rezolvarea tensiunilor sociale.

"Preşedintele a exprimat astăzi în Parlament aşteptarea a milioane de români - o guvernare pentru cei mulţi, nu pentru cei protejaţi politic. Este o solicitare firească, pentru că românii au dat votul pentru ca un partid şi un guvern să se ocupe de interesul public. Din nefericire, mesajul pe care l-au transmis azi parlamentarii PSD a fost unul de lipsă de dorinţă de reconciliere, pentru că nu poţi să părăseşti plenul Parlamentului, să huidui preşedintele României, să-ţi pregăteşti susţinători care să îndemne la conflict", a declarat Raluca Turcan.

Preşedintele interimar al PNL a mai spus că social-democraţii nu doresc rezolvarea tensiunilor sociale.

"Domnul. Dragnea domnul Tăriceanu, guvernul Grindeanu trebuie să înţeleagă că responsabilitatea e la ei şi nu pot să se prefacă că nu au înţeles nimic, că nu au nicio problemă. Tensiunea socială a fost generată de dispreţul PSD şi ALDE faţă de interesul public. Din comportamentul de azi din Parlament demonstrează încă o dată că nu au niciun fel de respect nici pentru interesul public, nici pentru instituţiile statului român, nici pentru lege", a mai spus Turcan.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici