Raluca Turcan: USR ar putea să facă o alianţă cu PNL sau o fuziune/ Nicuşor Dan: Nici nu poate fi vorba de fuziune

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, joi, că dacă PNL va deveni un vector politic credibil, cu ideei de dreapta, USR ar putea să facă o alianţă cu PNL sau o fuziune, afirmând că sunt liberali care ar putea pleca din partid pentru a intra în „mirajul puterii”.

1479 afișări
Imaginea articolului Raluca Turcan: USR ar putea să facă o alianţă cu PNL sau o fuziune/ Nicuşor Dan: Nici nu poate fi vorba de fuziune

Raluca Turcan: USR ar putea să facă o alianţă cu PNL sau o fuziune; Posibil să fie colegi atraşi de putere (Imagine: Andreea Alexandru / Mediafax Foto)

„Eu nu privesc USR ca pe un adversar politic, ci mai degrabă ca pe un competitor pe un anumit segment de electorat, un segment care a fost destul de dezamăgit de sistemul politic de până acum. Cred însă că dacă PNL va deveni acel vector politic din scena politică credibil, cu idei susţinute de dreapta, USR poate să vină natural alături de PNL fie într-o alianţă, fie dacă nu, la un moment dat, printr-o fuziune”, a declarat preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, la Adevărul Live.

O alianţă între PNL şi USR ar fi „soluţia pe termen lung”, a afirmat Raluca Turcan, susţinând că dacă bazinul PNL ar fi pus împreună cu un grup de tineri, în special în mediul urban, s-ar crea "o forţă în contrapondere la PSD".

"Eu le spun doar celor de la USR că PNL nu este un adversar, eu colaborez foarte bine cu colegii din USR, însă PNL are program, are echipă, are valori, are această şansă de a restructura intern şi cred că pe termen lung putem colabora foarte bine", a mai spus Turcan.

Preşedintele interimar al PNL a spus că „perioadele în opoziţie nu sunt uşoare” şi că este posibil să fie colegi de partid care „intră în mirajul puterii”.

"(…) Eu cred că mai sunt, din nefericire, şi unii colegi dependenţi de altfel de relaţii, poate inclusiv de afaceri. Ai fi imatur dacă nu ai înţelege că pur şi simplu unora le este imposibil să trăiască într-o perioadă de opoziţie, dar din ce am vãzut eu nu sunt mulţi. Este posibil să fie colegi care intră în mirajul puterii şi cad pradă acestui miraj, inclusiv pentru bunăstarea lor individuală, dar asta nu înseamnă că în PNL nu rămân suficienţi oameni şi că nu putem atrage mai mulţi oameni", a răspuns Turcan, întrebată dacă este posibil ca mai mulţi liberali să plece către alte partide, în funcţie de rezultatul Covenţiei pentru alegerea conducerii PNL.

Turcan a afirmat că nu s-a gândit încă dacă va candida sau nu la preşedinţia PNL.

"Cine va fi preşedinte mă preocupă mult mai puţin acum. Mă interesează proiectul PNL şi vreau să văd acţiune parlamentară consistentă, serioasă, nu doar critică la PSD, ci alternativă în Parlament. (…) Avem doi candidaţi în acest moment, Cătălin Predoiu şi Ludovic Orban , poate vor veni şi alţii. Cel mai bun să reuşească!", a adăugat Turcan.

Raluca Turcan declara, la sfârşitul lunii ianuarie, că nu intenţionează să candideze la preşedinţia partidului, însă, va intra, "cu siguranţă", în cursa pentru şefia PNL Sibiu.

“Nu intenţionez să candidez în momentul de faţă la preşedinţia partidului. Preocuparea mea este, ca preşedinte interimar, să asigur alegeri interne transparente, mobilizatoare, cuprinzătoare, din care să ieşim întăriţi”, spunea Raluca Turcan.

Nicuşor Dan îi răspunde Ralucăi Turcan: Nici nu poate fi vorba de fuziune

Liderul USR Nicuşor Dan a postat, joi, pe pagina sa de Facebook un răspuns la declaraţia preşedintelui interimar al PNL conform căreia USR ar putea fuziona cu PNL. Nicuşor Dan spune că PNL este dator propriilor alegători cu o reformă internă.

”USR îşi respectă angajamentul faţă de alegători şi nu va intra în alianţe cu vechile partide, nici cu PNL. Opoziţia este obligata sa coopereze în Parlament pentru a opri atacurile PSD împotriva justiţiei, dar asta nu înseamnă ca USR se aliază cu cineva”, a scris Nicuşor Dan pe pagina sa de Facebook.

Cât despre fuziunea cu Partidul Naţional Liberal, şeful USR spune că nici nu poate fi vorba, nici acum, dar nici în viitor.

”USR are un proiect politic propriu pentru modernizarea României pe care îl va realiza împreună cu oameni devotaţi interesului public, neafectaţi de vechile metehne ale politicii, aşa cum sunt cei care vin alături de

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici