”Preşedintele României, Klaus Iohannis, i-a transmis miercuri, 5 septembrie a.c., o scrisoare Prim-ministrului României, Vasilica -Viorica Dăncilă, prin care o invită pentru consultări, la Palatul Cotroceni, în data de 6 septembrie a.c., ora 11:30, în temeiul dispoziţiilor art. 80 şi ale art. 86 din Constituţie, având în vedere opiniile exprimate de Guvern în legătură cu necesitatea rectificării bugetului de stat pe anul 2018. Consultările vizează clarificarea unor aspecte care ţin de rectificarea bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018, care constituie probleme urgente şi de importanţă deosebită”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale remis MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, la această întâlnire au fost invitaţi şi miniştrii de resort.
Guvernul poate adopta rectificarea bugetară fără avizul CSAT. Decizia este la premier – surse
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, va propune introducerea pe ordinea de zi suplimentară a proiectului rectificării bugetare, deoarece MJ a transmis că poate fi adoptată şi fără avizul CSAT, decizia urmând a fi luată de premier, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.
”Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, va propune introducerea pe ordinea de zi suplimentară a proiectului rectificării bugetare”, au declarat surse guvernamentale pentru MEDIAFAX.
Potrivit surselor citate, Guvernul are un punct de vedere de la Ministerul Justiţiei care prevede că Executivul poate adopta rectificarea bugetară fără aviz de la CSAT, baza legală pentru acest punct de vedere fiind o decizie a CCR, potrivit căreia este obligatorie solicitarea unui aviz, nu şi primirea avizului.
”Decizia este a premierului”, au mai declarat sursele citate.
Citeşte şi: Un deputat PSD îşi anunţă DEMISIA din partid, pe fondul scandalului izbucnit între lideri
Citeşte şi: Victor Negrescu despre postarea lui Darius Vâlcov: Resping cu fermitate mesajele care se referă la minorităţi
Citeşte şi: Gabriela Firea, despre amnistie şi graţiere: Nu sunt de acord cu fanteziile juridice care se pun la cale
Citeşte şi: Augustin Zegrean, fost preşedinte CCR: Rectificarea poate fi adoptată fără avizul CSAT, dar numai în Parlament/ Toni Greblă, fost judecător CCR: Guvernul e îndreptăţit să adopte rectificarea bugetară fără avizul CSAT
Citeşte şi: Guvernul se reuneşte azi. Se caută o soluţie privind rectificarea bugetară, care nu are avizul CSAT