REPORTAJ: Dragnea, lansare fără fast la şefia PSD şi în absenţa liderilor naţionali

Liviu Dragnea şi-a lansat, la Alexandria, candidatura oficială la şefia PSD printre social-democraţii din Teleorman, într-un eveniment lipsit de fast, dar şi de prezenţa liderilor naţionali,anunţând ce intenţii are după câştigarea alegerilor, devenite o formalitate în absenţa competiţiei reale.

1146 afișări
Imaginea articolului REPORTAJ: Dragnea, lansare fără fast la şefia PSD şi în absenţa liderilor naţionali

REPORTAJ: Dragnea, lansare fără fast la şefia PSD şi în absenţa liderilor naţionali (Foto: Andreea Alexandru / Mediafax Foto)

Duminică dimineaţă, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alexandria, aproape 400 de primari, consilieri locali, consilieri judeţeni şi membrii PSD îl aşteptau pe Liviu Dragnea să facă anunţul pregătit încă de săptămâna trecută. Liderul interimar al partidului a sosit la 11 fix, parcându-şi maşina peste drum de locul evenimentului şi intrând în clădire fără aplauze şi fără urale, înconjurat de doar câţiva social-democraţi care abia ce soseau şi nu apucaseră să-şi ocupe locurile în sală.

Evenimentul nu aducea deloc cu marile manifestaţii cu care liderii PSD îşi obişnuiseră membrii şi simpatizanţii în ultimii ani. Fără muzică, fără steguleţe şi bannere, fără discursuri motivaţionale, Liviu Dragnea a urcat pe scenă mai mult pentru a îndeplini o formalitate- aceea de a-şi anunţa candidatura în judeţul pe care îl "iubeşte", cum declara în urmă cu o săptămână. Interacţiunile sale cu sala au fost însă puţine şi s-au limitat la primele minute ale discursului.

"După ziua de astăzi o să înţelegeţi că trebuie să mă lăsaţi să nu mai fiu preşedintele acestei organizaţii. Mă chinui de ceva timp să vă fac să înţelegeţi că altcineva trebuie să ocupe locul acela şi, de asemenea, îmi exprim speranţa că noul preşedinte al Organizaţiei PSD Teleorman va rezolva o problemă pe care eu nu am rezolvat-o până acum. Anume, la toate întâlnirile care se vor mai face în această sală să nu mai existe aceste proiectoare ucigătoare, pentru că cei care stau aici şi vorbesc nu vă mai văd în sală. Decât vă simţim", a fost introducerea lui Dragnea către colegii săi din Teleorman, lansându-se apoi într-o sinteză a ideilor sale despre cum va reforma partidul.

De pe scena Casei de Cultură, susţinut de 36 de organizaţii şi cinci filiale de sector, "confruntat" cu un singur contracandidat lipsit de orice notorietate, senatorul Daniel Savu, Liviu Dragnea le-a vorbit social-democraţilor despre "reformarea" PSD.

"Eu cred că mai important decât a spune că PSD este un partid puternic, iar eu nu vreau să folosesc această expresie, nu-mi place, este să spunem că ne dorim ca PSD să devină un partid care generează încredere. PSD, şi România în general, dar PSD nu are nevoie de lideri populişti, aşa-zis carismatici, care să fure speranţele oamenilor, după care să ducă poporul sau comunitatea într-o aventură pe care nici măcar el n-o ştie de la început. PSD are nevoie de stabilitate, are nevoie de clarificare doctrinară, are nevoie ca interiorul său să impună nişte reguli în Statut pe care să le respecte toţi, indiferent de poziţie", le-a spus Dragnea membrilor PSD Teleorman.

De la eveniment au lipsit şi liderii de la centru, iar Dragnea a avut grijă să explice că a fost decizia lui, el dorind "un eveniment relativ obişnuit", în ciuda "rugăminţilor" colegilor de partid care ar fi dorit să fie alături de el. "Am vrut să am o discuţie eu cu organizaţia din care fac parte şi pe care o respect foarte mult. O să stăm împreună la Congres", le-a transmis Dragnea acestora, la finalul evenimentului, întrebat de presă unde au dispărut cei care îl susţineau.

Cu toate acestea, discursurile liderilor locali au compensat pentru absenţele notabile de la centru. Aceştia au pregătit intens terenul pentru marele anunţ al preşedintelui interimar. Adrian Gâdea, şeful CJ Teleorman, a încercat în primele minute ale şedinţei să încălzească atmosfera, lăudându-l pe Dragnea şi susţinând că oamenii sunt "mândri" de el, formulare care evocă sloganul utilizat de PSD în campania pentru alegerile prezidenţiale de anul trecut, campanie coordonată de acelaşi Liviu Dragnea.

"Domnule Liviu Dragnea, ţinând cont de experienţa dumneavoastră politică şi administrativă, de expertiza dumneavoastră, de capacitatea dumneavoastră, de echilibrul de care aţi dat dovadă, de faptul că în această perioadă de interimat aţi demonstrat că sunteţi omul politicii constructive, omul politicii adevărate, cea făcută respectând reguli şi principii, consider - şi cred că şi colegii sunt în asentimentul meu - că sunteţi persoana cea mai potrivită pentru a ocupa funcţia de preşedinte al PSD. (...) Nu vă ascund faptul că mergând prin judeţ o parte din cetăţenii cu care am stat de vorbă, cu care am relaţionat, m-am rugat să vă transmit că sunt mândri de prestaţia dumneavoastră"

Acelaşi tip de discurs a venit şi din partea lui Victor Drăguşin, primarul Alexandriei, care s-a lansat într-o dezbatere "uşor analitică şi foarte scurtă". "Dacă e să facem o analiză logică, aritmetică, a rezultatului unei bătălii electorale, echipele politice aduc un scor aproape egal. Diferenţa o dau liderii", le-a spus Drăguşin social-democraţilor veniţi să-l aclame pe Dragnea.

În discursul liderului PSD Alexandria s-au strecurat însă şi atacuri la partidele competitoare, inclusiv la partenerii de la UNPR. "PSD este donator universal. Noi avem grupa 0. Din PSD au roit, s-au creat formaţiuni politice, care unele activează şi astăzi pe scena politică. Să nu uităm de PD, de APR, de UNPR şi, mai nou, partidul lui Geoană. De ce au încercat asta? Ca să aducă social-democraţia sub 35%. Stimaţi colegi, simţiţi la fel ca şi mine. Nu vor reuşi. (...) Le atrag atenţia că nu le va fi uşor, indiferent de metodele la care vor apela", a spus Drăguşin.

Odată epuizate discursurile, în aproximativ o oră, liderul organizaţiei PSD Teleorman, preşedinte interimar al social-democraţilor, Liviu Dragnea devenea şi candidat oficial la preşedinţia partidului, prin votul unanim al social-democraţilor dintr-un judeţ pe care l-a dominat aproape două decenii, încă din 1996, pe vremea când era membru PD şi prefect de Teleorman.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici