Republica Moldova speră să obţină anul acesta iniţierea negocierilor pentru aderarea la UE

Republica Moldova speră să obţină, anul acesta, un semnal privind lansarea negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană, afirmă ministrul de Externe de la Chişinău, Nicu Popescu, citat de agenţia Reuters.

131 afișări
Imaginea articolului Republica Moldova speră să obţină anul acesta iniţierea negocierilor pentru aderarea la UE

Republica Moldova speră să obţină anul acesta iniţierea negocierilor pentru aderarea la UE

Nicu Popescu a afirmat că reformarea sistemului judiciar "extrem de corupt" este principala prioritate, în contextul în care jumătate dintre recomandările de reforme formulate de Comisia Europeană se referă la acest domeniu.

"Aderarea la Uniunea Europeană a ţărilor precum Republica Moldova şi Ucraina este cea mai bună şi unica modalitate de a ne asigura că partea noastră a Europei revine la o situaţie de pace", a declarat Nicu Popescu în cursul unei vizite la Berlin.

De asemenea, Nicu Popescu a explicat că, pentru stabilitate, Republica Moldova are nevoie de proiecte precum conectarea în mod direct a reţelei de electricitate la cea din România, prin evitarea Ucrainei. Ministrul moldovean de Externe a observat că procedurile pentru astfel de proiecte sunt lente. Termenul-limită pentru conectarea reţelei de electricitate, un proiect finanţat parţial de Uniunea Europeană, este anul 2026.

"Procedurile din timp de pace trebuie reevaluate, deoarece nu mai suntem într-o perioadă de pace. Europa este afectată de un război de amploare, cel mai mare după al II-lea Război Mondial. Nu mai putem aplica aceeaşi viteză şi aceleaşi proceduri", a argumentat Nicu Popescu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici