România propune Comisiei Europene prelungirea derogărilor cu privire la rotaţia culturilor

România propune Comisiei Europene prelungirea derogărilor pentru toţi fermierii europeni cu privire la rotaţia culturilor şi asigurarea zonelor neproductive, anunţă Ministerul Agriculturii.

467 afișări
Imaginea articolului România propune Comisiei Europene prelungirea derogărilor cu privire la rotaţia culturilor

Sursa foto: Hepta/Mediafax Foto

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuţ Barbu, a propus în cadrul Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish), desfăşurat la Bruxelles, în data de 25 iulie, prelungirea derogării pentru toţi fermierii europeni de la implementarea cerinţelor GAEC 7 şi GAEC 8 şi pentru anul 2024, privind rotaţia culturilor şi asigurarea unui procent minim din suprafaţa agricolă dedicat zonelor sau caracteristicilor neproductive.

Barbu susţine că propunerea României s-a bucurat de susţinerea mai multor state membre, având în vedere prelungirea războiului din Ucraina, precum şi faptul că impactul de mediu al acestor derogări este unul minim. Comisia Europeană urmează să analizeze propunerea ţării noastre în vederea aprobării acesteia.

În ceea ce priveşte subiectul legat de utilizarea pesticidelor, ministrul român a afirmat că „România este unul dintre statele membre care utilizează una dintre cele mai mici cantităţi de substanţă activă la hectar în comparaţie cu media europeană”.

„Reducerea acestei cantităţi în termeni de procente, aplicată unitar fără a ţine cont de particularităţile fiecărui stat membru în parte, ridică serioase semne de întrebare atât cu privire la viabilitatea fermelor şi competitivitatea fermierilor, cât şi asupra asigurării securităţii alimentare a întregii Uniuni Europene. Sunt motive suficiente şi uşor de înţeles pentru care nu putem fi de acord cu ţintele obligatorii stabilite la nivel naţional”, a declarat Florin-Ionuţ Barbu.

Ministrul român a solicitat ca documentul să fie analizat în profunzime la nivel tehnic pentru a evita ca producţia europeană şi securitatea alimentară a UE să fie grav afectate.

În cadrul Consiliului AgriFish, ministrul român al Agriculturii a avut, alături de omologii din Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Slovacia o întrevedere cu comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Janusz Wojciechowski, pentru a susţine prelungirea măsurilor preventive ale UE asupra importurilor de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui originare din Ucraina până la sfârşitul anului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici