Românii evacuaţi din Afganistan au ajuns la Bucureşti / "Afganistan este acum un loc al disperării şi al suferinţei umane"

Aeronava C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române care în ultimele zile a evacuat cetăţeni români şi străini de pe aeroportul internaţional din Kabul, a aterizat sâmbătă, la ora 13.00, pe aeroportul Otopeni. Avionul a fost întâmpinat de miniştrii Bogdan Aurescu şi Nicolae Ciucă.

4604 afișări
Imaginea articolului Românii evacuaţi din Afganistan au ajuns la Bucureşti / "Afganistan este acum un loc al disperării şi al suferinţei umane"

NEWS Românii evacuaţi din Afganistan au ajuns la Bucureşti

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a transmis un mesaj chiar de pe pista aeroportului.

„Vreau să urez bun venit cetăţenilor români repatriaţi din Afganistan.. Am fi procedat la fel chiar dacă ar fi fost vorba de un singur cetăţean român... Afganistan este acum un loc al disperării şi al suferinţei umane. Vom continua acţiunea şi demersurile noastre”, a declarat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, s-a adresat şi el celor prezenţi la aeroportul Otopeni.

„Doresc să-i mulţumesc Ministrului de Externe pentru modul cum a coordonat această celulă de criză, şi celorlalte instituţii implicate, astăzi această celulă există şi o putem utiliza”, a spus Nicolae Ciucă.

Unul dintre românii evacuaţi din Afganistan le-a mulţumit militarilor şi autorităţilor pentru misiunea lor.

„În numele colegilor mei vreu să vă mulţumesc pentru efortul pe care l-aţi făcut, am ajuns acasă şi vă mulţumim... Toţi au avut mare grijă de noi”, a spus bărbatul.

Aeronava a zburat sâmbătă de la Islamabad, Pakistan, până la aeroportul Otopeni din Bucureşti. La bord au fost 15 români şi patru bulgari.

Reprezentanţii Ministerului de Externe au anunţat vineri că al treilea zbor la Kabul al aeronavei militare de transport româneşti s-a desfăşurat în bune condiţii. Acest zbor a reuşit evacuarea a încă 14 cetăţeni români transferaţi în aeroportul Kabul vineri dimineaţa şi a unui număr de 4 cetăţeni bulgari.

Pe lângă personalul militar al aeronavei s-a aflat la bord şi o echipă consulară mobilă a MAE, pregătită să acorde asistenţă de specialitate.

Ulterior, aeronava militară românească a aterizat la Islamabad şi l-a preluat şi pe cetăţeanul român evacuat în cursul dimineţii pentru a fi transportat spre ţară. Primul cetăţean român evacuat în ziua anterioară a decis să plece deja din Islamabad cu un zbor de linie.

MAE mai anunţă că al 15-lea cetăţean român care mai dorea evacuarea, angajat al unui program ONU, a informat Celula de criză interinstituţională că nu poate ajunge la aeroport. MAE confirmă că va continua să acţioneze pentru a identifica opţiuni de evacuare a acestuia cu aeronave ale unor state partenere, în măsura în care condiţiile de securitate vor permite accesul cetăţeanului român în aeroport.

De asemenea, autorităţile române au validat şi contactat un număr de foşti colaboratori ai trupelor române pe perioada desfăşurării misiunii acestora în Afganistan, studenţi bursieri ai statului român cu studii în derulare sau care au fost acceptaţi la studii în România, precum şi jurnalişti afgani, care şi-au manifestat dorinţa de a fi evacuaţi în România.

Celula de criză i-a informat cu privire la coordonatele zborului de vineri, dar, din cauza condiţiilor de securitate extrem de dificile din zona aeroportului internaţional din Kabul, afganii nu au reuşit să ajungă în incinta aeroportului. Şi în cazul acestora, Celula de criză interinstituţională va continua să acţioneze pentru a identifica opţiuni de evacuare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici