Scandal "sexist" între Claudiu Manda şi Alina Gorghiu în Senat: Vă dau în judecată pentru minciună ordinară

Senatoarea PNL Alina Gorghiu a avut un schimb de replică cu social-democratul Claudiu Manda, care a prezidat şedinţa de miercuri a Senatului, ulterior aceasta precizând că, în cazul în care senatorul PSD nu-şi cere scuze, îşi rezervă dreptul să îl dea în judecată.

6431 afișări
Imaginea articolului Scandal "sexist" între Claudiu Manda şi Alina Gorghiu în Senat: Vă dau în judecată pentru minciună ordinară

Scandal Manda-Gorghiu în Senat: Vă dau în judecată pentru minciună ordinară

Disputa a pornit după discursul de la tribuna Senatului, în care Alina Gorghiu îl critica pe liderul PSD, Liviu Dragnea pentru afirmaţiile sale conform cărora statul paralel ar fi fost în parte finanţat de NATO şi UE. Cuvântarea a fost susţinută de senatorul PNL, la dezbaterile asupra modificărilor aduse Codului de procedură penală, adoptat de forul superior, în calitate de primă cameră sesizată. 

În replică, Claudiu Manda a spus că au apărut în spaţiul public informaţii potrivit cărora aceasta ar fi fost parte a procesului fostului ministru al Transporturilor Dan Şova. Gorghiu l-a rugat pe senatorul PSD să îşi ceară scuze, în caz contrar rezervându-şi dreptul de a-l da în judecată pe Manda pentru calomnie şi minciună.

Redăm integral discuţia din plenul Senatului între cei doi senatori:

Claudiu Manda (de la prezidiu, în calitate de preşedinte de şedinţă): O parte din intervenţiile dumneavoastră aveau legătură cu declaraţiile publice. Eu îmi aduc aminte din spaţiul public că a fost la un moment dat un proces în care de o parte era domnul Şova, iar de cealaltă parte era doamna Gorghiu. Domnul Şova are dosar penal, doamna Gorghiu nu are.

Alina Gorghiu (din sală, la microfon): Şedinţă de şedinţă, în momentul în care mai aveţi tot felul de replici sexiste, legate de hărţuirea unei doamne senator de la USR sau afirmaţii calomnioase şi lipsite de adevăr, cum aţi făcut cu mine astăzi, vă rog să părăsiţi masa de sus, că e nedemnă pentru un senator care minte şi să stea acolo. Veniţi la microfon, ca orice senator, şi faceţi o polemică corectă, egală cu mine. Eu pot să duc o polemică cu dumneavoastră fără doar şi poate. Vă rog să vă cereţi scuze pentru că aţi spus că am fost parte într-un proces penal cu domnul Şova, pentru că minţiţi. Dar vă rog să o faceţi de la microfon, altfel fie aduceţi proba, fie îmi revine dreptul să vă dau în judecată pentru minciună ordinară. Aştept scuzele. Mulţumesc.

Claudiu Manda: Da, dreptul la replică a fost exercitat. Eu am spus că am citit şi am văzut în spaţiul public. Dacă aveaţi o problemă, trebuia atunci când a apărut în spaţiul public să spuneţi că e o minciună ordinară. Eu spun ce am văzut în spaţiul public. Continuăm dezbaterile generale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici