Şedinţa vine în contextul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, l-a acuzat, în repetate rânduri pe Lucian Pahonţu, şeful SPP, că se implică politic.
Comisia de Apărare din Senat l-a invitat deja pe Dragnea să se pronunţe pe această temă, însă liderul PSD a numit invitaţia un joc politic.
„Am inteles ca a fost un vot politic la PNL să fiu chemat eu şi premierul la comisia de la Senat şi tot vot ca să nu fie chemat domnul Phonţu. E penibil să nu fie chemat subiectul discuţiei şi alţi oameni. E o gluma politică (…) E o acţiune în gluma făcută, dacă vrem serios ceva, atunci să facem o comisie specială”, a declarat Liviu Dragnea.
Întrebat dacă va reveni la serviciile oferite de SPP, liderul PSD a spus că reţinerea sa este legată de metoda pe care o aplică Lucian Pahonţu, şeful SPP.
„O instituţie condusă de un om să facă rapoarte informative, fără bază legală, eu nu pot beneficia. Atâta timp cât e condusă de acest domnn care are practici nelegale”, a mai spus Dragnea.
Acesta a anunţat încă de luni că e nevoie de o comisie specială, după ce l-a acuzat pe Lucian Pahonţu s-ar fi implicat în politică. În susţinerea lui Dragnea a venit şi Paul Stănescu, vicepremier, care spune că a fost abordat de o persoană care i-ar fi transmis mesajul lui Pahonţu, prin care îi promitea chiar şefia PSD, după ce Liviu Dragnea va fi „executat”.
La scurt timp după învestitură, întreg Cabinetul Dăncilă a renunţat la serviciile SPP, aceeaşi măsură fiind luată şi de Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului.
Citeşte şi: Mesajul Comisiei Europene după ce Dragnea a acuzat Reprezentanţa CE în România că transmite minciuni la Bruxelles: Preşedintele Juncker apreciază în mod deosebit activitatea Angelei Cristea
Citeşte şi: Traian Băsescu cere suspendarea „revoluţiei fiscale”. Daddy, opreşte-o pe Olguţa cu “revoluţia” pensiilor
Citeşte şi: Iohannis, în vacanţă în Tenerife şi Germania. Anunţul Administraţiei Prezidenţiale, după ce o româncă a dezvăluit că preşedintele şi soţia sa se află pe insulă
Citeşte şi: Casa Regală ar putea deveni instituţie. Liviu Dragnea: Se poartă discuţii care vor fi finalizate în aceste zile
Citeşte şi: Casa Regală ar putea deveni instituţie. Liviu Dragnea: Se poartă discuţii care vor fi finalizate în aceste zile
Citeşte şi: Scandalul SPP | Fostul şef Dumitru Iliescu: Subordonarea Serviciului a fost permanent ţinta unor persoane din conducerea MAI/ Cum răspunde Liviu Dragnea la afirmaţiile acestuia legate de influenţarea sa de către un aghiotant
Citeşte şi: Liviu Dragnea: România, interesată de cooperarea cu Ungaria în domenii ca energia sau infrastructura