Schimb de replici între un europarlamentar polonez şi unul român. Hetman: Aveţi un Guvern care se luptă cu cei ce luptă cu corupţia/ Nica: Este fake news

Schimb de replici între Krzysztof Hetman, membru al Grupului PPE şi europarlamentarul român Dan Nica, după ce reprezentantul PPE a spus că este îngrijorător faptul că Executivul român se luptă cu cei care luptă cu corupţia. În replică, Nica a afirmat că aceasta este campanie fake news.

2523 afișări
Imaginea articolului Schimb de replici între un europarlamentar polonez şi unul român. Hetman: Aveţi un Guvern care se luptă cu cei ce luptă cu corupţia/ Nica: Este fake news

Schimb de replici între un europarlamentsar polonez şi unul român. Hetman: Aveţi un Guvern care se luptă cu cei ce luptă cu corupţia/ Nica: Este fake news

"Bănuiesc că nu aveţi nevoie de sfaturi de la premier ca să răspundeţi la această întebare. Sunt din ce în ce mai surprins de această dezbatere. Am observat că grupul social-democrat îi apără pe extremişti.... Nu vă îngrijorează faptul că aveţi un Guvern care se luptă cu cei care se luptă cu corupţia?", a spus Krzysztof Hetman, europarlamentar, membru al Grupului PPE.

"Acest lucru face parte dintr-o campanie de fake news. V-a spus cineva că în ultimii cinci ani toţi cei trimişi în instanţe au fost achitaţi? Vi s-a spus că sunt peste 200 de achitări? Justiţie pentru unul, înseamnă Justiţie pentru toată lumea", a răspuns Dan Nica.

"Decizii luate de Dragnea pentru rezolvarea problemelor lui personale. Nu voi fi de acord ca românii să fie pedepsiţi pentru ceea ce fac politicienii în ţara lor şi nu vor trebuie sancţionaţi românii care nu au susţinut niciodată sforăriile lui Dragnea. Îi invit pe colegii social-democraţi să ia atitudine şi să îi sancţionăm pe politicienii vinovaţi, nu pe români şi o întreagă ţară", a declarat şi Laurenţiu Rebega, europarlamentar român.

Miercuri, în Parlamentul European, are loc dezbaterea cu privire la respectarea statului de drept în România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici