Şefii SRI şi SIE, invitaţi alături de alţi diplomaţi la aniversarea parteneriatului româno-ungar

Directorii SRI şi SIE, George Maior şi Teodor Meleşcanu, participă alături de alţi foşti şi actuali diplomaţi la conferinţa de la MAE dedicată aniversării a 10 ani de la încheierea parteneriatului strategic româno-ungar, însă nu au luat parte la discuţiile oficiale cu ministrul ungar de Externe.

311 afișări
Imaginea articolului Şefii SRI şi SIE, invitaţi alături de alţi diplomaţi la aniversarea parteneriatului româno-ungar

Teodor Meleşcanu (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor MAE, Teodor Meleşcanu este invitat având în vedere calitatea sa de fost de ministru de Externe, iar George Maior pentru funcţia de secretar de stat în MApN, pe care o deţinea în 2002, la momentul semnării declaraţiei de parteneriat.

Printre cei care mai participă la conferinţa aniversară de la sediul MAE, unde susţin discursuri şeful diplomaţiei Titus Corlăţean şi omologul ungar, Janos Martonyi, se numără şi alţi trei foşti miniştri de Externe - Mircea Geoană, Adrian Severin şi Sergiu Celac -, precum şi liderul UDMR György Frunda.

La conferinţa aniversară mai iau parte reprezentanţi ai unor ambasade străine de la Bucureşti - Bulgaria, R.Moldova, Turcia, Germania, Grecia, Polonia, Albania, Austria, Italia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici