Senator USR, despre situaţia din Kazahstan: Nu se rezolvă cu tancul, ci pe calea dialogului

Folosirea forţei împotrivă cetăţenilor paşnici este felul de a acţiona al regimurilor dictatoriale, spune Radu Mihail, liderul Grupului USR din Senat. Acesta este de părere că situaţia din Kazahstan nu se rezolvă cu tancul, ci pe calea dialogului.

339 afișări
Imaginea articolului Senator USR, despre situaţia din Kazahstan: Nu se rezolvă cu tancul, ci pe calea dialogului

Sursa Foto- @RaduMihailOficial, Facebook

Îmi exprim întreaga solidaritate faţă de cetăţenii din Kazahstan în aceste momente dificile. Evenimentele din această ţară ne arată din nou că folosirea forţei împotrivă cetăţenilor paşnici este felul de a acţiona al regimurilor dictatoriale, Susţin că folosirea forţei nu este o soluţie pentru a rezolva conflictele sociale, calea dialogului fiind cea care trebuie să prevaleze”, spune senatorul Radu Mihail.

Acesta este de părere că o reacţie din partea comunităţii internaţionale este mai mult decât necesară, însă aceasta trebuie să vină din partea organismelor internaţionale care pot judeca imparţial şi în beneficiul tuturor cetăţenilor din Kazahstan, respectiv OSCE şi ONU.

„Ca stat membru al OSCE, Kazahstan trebuie să respecte principiile fundamentale din Carta de la Paris şi din Declaraţia de la Istanbul, să respecte toate drepturile cetăţenilor, inclusiv cel de a demonstra paşnic, să întărească instituţiile democratice, statul de drept şi lupta împotrivă corupţiei. Este momentul ca OSCE să întărească sprijinul pe care îl acorda Kazahstanului în vederea accelerării procesului de evoluţie către o democraţie solidă. Dar cel mai important element este dreptul poporului kazah de a decide singur, fără implicări externe de natura militara sau de alt tip care înseamnă impunerea prin forţă sau manipulare a unor soluţii nedorite de cetăţenii din Kazahstan. Ca membru în Comisia Permanenta a Adunării Parlamentare a OSCE voi exprima aceste puncte de vedere în cadrul organizaţiei şi voi căuta deschiderea unui dialog cu omologul kazah şi principalii parteneri în vederea identificării mijloacelor optime de sprijin pe care statele membre ale OSCE îl pot oferi”, a mai spus Radu Mihail, liderul Grupului USR din Senat.

În oraşul Taldykorgan, manifestanţii au doborât statuia fostului lider al ţării, neţinând cont de ordinul dat de actual preşedinte, care a cerut militarilor să tragă fără avertisment în oameni.

În Kazahstan, protestele izbucnite pe 5 ianuarie au fost întâmpinate de represiunea dură a actualului preşedinte, Tokaev, care a declarat că a ordonat armatei sale „să tragă pentru a ucide fără avertisment” manifestanţii.

În timpul revoltei din ultimele zile, unii manifestanţi, în oraşul Taldykorgan, au reuşit să folosească un camion al armatei, cu care au dărâmat statuia fostului preşedinte kazah, Nazerbayev în semn de revoltă împotriva regimului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici