Senatul aprobă reorganizarea Gărzii Forestiere, proiect propus de ministra Mediului, Diana Buzoianu

Publicat: 24 09. 2025, 13:26

Senatul a adoptat cu o largă majoritate proiectul legislativ al Ministerului Mediului ce prevede reorganizarea Gărzii Forestiere, măsură care urmărește întărirea capacității de protejare a pădurilor din România.

Inițiativa aparține ministrei Mediului, Diana Buzoianu, iar votul a fost de 105 „pentru”, 5 „împotrivă” și 12 abțineri.

Potrivit proiectului, Garda Forestieră Națională va avea 82 de posturi, dintre care 45 destinate personalului de specialitate silvică, iar structurile teritoriale vor număra 760 de posturi, minimum 85% dedicate specialiștilor în silvicultură.

Restul locurilor vor fi alocate personalului juridic, economic, administrativ și altor funcții suport.

Liderul grupului USR din Senat, Ștefan Pălărie, a declarat că reorganizarea înseamnă „mai mulți oameni în teren și mai puțini în birouri”, permițând o intervenție mai rapidă împotriva tăierilor ilegale și o monitorizare mai eficientă a resurselor naturale.

Ministerul Mediului susține că această reformă aduce mai multă transparență și instrumente mai puternice pentru respectarea legislației de mediu, contribuind la protejarea biodiversității și la gestionarea durabilă a pădurilor României.