Biroul Permanent al Camerei Deputaților a aprobat cererea PSD.
„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public referitoare la decizia Statelor Unite de a retrage o parte dintre trupele americane staționate în România, considerăm necesar ca prim-ministrul să prezinte Parlamentului o informare clară privind poziția Guvernului și demersurile întreprinse în dialogul cu partenerii strategici”, potrivit solicitării PSD.
Social-democrații îi cer premierului să explice evaluarea Guvernului asupra impactului acestei decizii asupra securității naționale și regionale, măsurile adoptate pentru menținerea angajamentelor asumate în cadrul Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, precum și modul de coordonare interinstituțională între Guvern, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Externe în gestionarea acestui subiect.
Preocuparea premierului Ilie Bolojan de a numi vicepremier, în loc să lămurească situația privind retragerea trupelor americane, arată lipsă de responsabilitate într-un moment critic, spune președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu.
Anunțul privind retragerea unei părți a trupelor americane din România, „ridică întrebări serioase într-un moment critic pentru securitatea regională”, afirmă, miercuri, Grindeanu. În opinia sa, lipsa de reacție din partea autorităților române reprezintă „un regres în relația cu Partenerul Strategic” și generează îngrijorare în rândul românilor.
„Este inacceptabil ca populația să afle din presa internațională despre o decizie care afectează direct securitatea națională, în timp ce Guvernul României și Ministerul Afacerilor Externe nu comunică nimic”, a spus liderul social-democrat. Grindeanu a adăugat că singurele explicații au venit din partea Ministerului Apărării Naționale, însă acestea „nu au lămurit situația și nu au oferit garanția unei protecții consistente a teritoriului României”.
El a subliniat că decizia Pentagonului a fost contestată în Congresul Statelor Unite, ceea ce face cu atât mai necesară o reacție clară a Guvernului. „Este obligația autorităților române să explice ce se întâmplă, ce garanții avem și ce etape urmează”, a declarat Grindeanu.
Președintele interimar al PSD a criticat și lipsa de implicare a premierului Ilie Bolojan, afirmând că „ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru, transmite sec poziția unei părți a Congresului SUA, iar prim-ministrul nu are niciun mesaj pe această temă de major interes public”.
„Singura sa preocupare publică, în aceste zile, a fost desemnarea pentru funcția de vicepremier a unei persoane care, chiar dacă are rezultate în societatea civilă, adâncește îndoiala în relația cu Partenerul Strategic”, a adăugat Grindeanu.
„În acest context, solicit de urgență o informare oficială în Parlament din partea prim-ministrului, ministrului Afacerilor Externe și ministrului Apărării, care trebuie să prezinte inclusiv un plan concret de asigurare a capacităților de descurajare și apărare pe Flancul Estic. Securitatea României și a românilor nu poate fi tratată superficial și cu amatorism politic”, conchide Grindeanu.
Președintele Nicușor Dan a semnat, miercuri, decretul de numire în funcția de viceprim-ministru Oanei Clara Gheorghiu, în ciuda solicitărilor PSD de a respinge această nominalizare.