Video Soluţia găsită de Dăncilă pentru a emite ordonanţe de urgenţă în lipsa unui ministru | VIDEO

Guvernul a adoptat, luni, o hotărâre prin care Secretariatul General al Guvernului primeşte atribuţiile pentru emiterea ordonanţelor de urgenţă, precum şi avizarea ordonanţelor simple, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

2810 afişări

„Refuzul de a numi miniştrii interimari e un abuz constituţional şi de putere pe care domnul preşedinte Iohannis îşi permite să îl facă la adăpostul imunităţii funcţiei. CCR a stabilit că preşedintele nu are niciun drept să refuze aleatoriu miniştrii interimari. Aceştia trebuie numiţi până când Guvernul face remanierea. Nu ne temem de nimeni şi luăm în calcul restructurarea Guvernului în Parlament”, a declarat Viorica Dăncilă, în debutul şedinţei de Guvern de luni.

Şeful Executivului a adăugat că „pentru deblocarea acestei situaţii vom adopta o Hotărâre a Guvernului prin care vom transfera de la Ministerul pentru relaţia cu Parlamentul către Secretariatul General al Guvernului avizarea privind oportunitatea emiterii ordonanţelor de urgenţă, în sensul situaţiilor excepţionale, aşa cum prevede legea. Acest aviz poate fi dat de către SGG. De asltfel, acest atribut a aparţinut unui compartiment aflat în subordinea Secretariatului Guvernului”.

Klaus Iohannis a anunţat, joia trecută, că respinge cele trei propuneri de miniştrii interimari făcute de premierul Viorica Dăncilă, respectiv Niculae Bădălău la Energie, Ioan Deneş la Mediu şi Ştefan Radu Oprea la relaţia cu Parlamentul. Şeful statului a susţinut că nu va accepta remanierile propuse de Viorica Dăncilă, fiind o guvernare „haotică, incompetentă şi coruptă”.

Viorica Dăncilă a sesizat anterior CCR pentru a reclama un conflict între Guvern şi Administraţia Prezidenţială. Curtea Constuţională a stabilit ca părţile implicate în conflictul juridic între Guvern şi Administraţia Prezidenţială să transmită punctele de vedere până pe 11 septembrie.

SGG a primit atribuţia de emitere a OUG şi avizarea ordonanţelor simple

”Guvernul a adoptat o hotărâre necesară pentru asigurarea continuităţii activităţii Executivului în condiţiile în care, în prezent, sunt trei ministere care au rămas fără conducere. (...) Concret, Secretariatul General al Guvernului primeşte atribuţiile de avizare din punct de vedere al oportunităţii pentru emiterea ordonanţelor de urgenţă, precum şi avizarea ordonanţelor simple, din punctul de vedere al încadrării în domeniile pentru care Guvernul este abilitat să emită ordonanţe, atribuţii care până la adoptarea acestui act normativ erau menţionate în sarcina Ministerului pentru relaţia cu Parlamentul. Acest aviz de oportunitate privind promovarea actului este primul aviz pe care îl primeşte acest tip de act normativ şi în baza căruia iniţiatorul actului poate demara procedura de avizare către celelalte instituţii care au atribuţii spre avizare”, a declarat, luni, la finalul şedinţei de Guvern, purtătorul de cuvânt, Nelu Barbu.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că nu există în momentul de faţă un ministru interimar pentru relaţia cu Parlamentul, iar lipsa semnăturii acestuia face imposibilă adoptarea actelor normative.

”Decizia a fost luată având în vedere, pe de o parte, că oportunitatea adoptării actelor normative aparţine Guvernului în ansamblul său, aşadar sunt îndeplinite pe deplin condiţiile de legalitate, ca Secretariatul General să avizeze oportunitatea, pe de altă parte, în acest moment, nu există ministru interimar la Ministerul pentru relaţia cu Parlamentul, iar absenţa semnăturii acestuia face imposibilă adoptarea unor acte normative, situaţie ce poate avea repercusiuni asupra bunei funcţionări a instituţiilor statului”, a afirmat Barbu.

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat că acest act normativ are ca scop deblocarea Guvernului în urma refuzului preşedintelui Klaus Iohannis de a numi interimari.

„Pentru deblocarea acestei situaţii vom adopta o hotărâre de Guvern prin care vom transfera de la Ministerul pentru relaţia cu Parlamentul către secretariatul general al Guvernului avizarea privind oportunitatea emiterii OUG în sensul motivării situaţiei excepţionale aşa cum cere legislaţia. Este o măsură firească având în vedere că oportunitatea emiterii actelor normative aparţine Guvernului în ansamblul său, iar acest aviz poate fi dat de către Secretariatul General al Guvernului. De altfel acest atribut a aparţinut în trecut unui departament aflat în subordinea aparatului de lucru al Guvernului. Am spus de nenumărate ori că vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a asigura stabilitatea guvernamentală să ne asigurăm că oamenii îşi primesc drepturile şi nu au de suferit. Aşa vom face pentru că românii nu merită să fie sacrificaţi de interesele de campanie ale candidatului Klaus Iohannis”, a spus Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.

Taguri:
dăncilă,
guvern,
oug

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici