Mihai Tudose, despre discuţia cu Sorin Grindeanu de la Palatul Victoria: L-am rugat să-mi dea lămuriri despre întâlniri avute pe politică externă

Fostul premier Sorin Grindeanu a mers, luni, la Palatul Victoria, unde a discutat cu actualul prim-ministru, Mihai Tudose.

1900 afișări
Imaginea articolului Mihai Tudose, despre discuţia cu Sorin Grindeanu de la Palatul Victoria: L-am rugat să-mi dea lămuriri despre întâlniri avute pe politică externă

Sorin Grindeanu discută cu Mihai Tudose la Palatul Victoria

UPDATE Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, că l-a rugat pe fostul prim-ministru Sorin Grindeanu să vină la Palatul Victoria pentru a-i da nişte „lămuriri” legate de întâlniri pe care acesta le-a avut în domeniul politicii externe.

„Eu l-am rugat să vină. I-am solicitat să-mi dea nişte lămuriri despre nişte întâlniri pe care le-a avut pe politică externă, întâlnirile tete-a-tete. Ştiţi că nu se înscriu nicăieri...”, a spus Tudose despre întrevederea cu Grindeanu.

Fostul premier Sorin Grindeanu a mers, luni, la Palatul Victoria, unde a discutat cu actualul prim-ministru, Mihai Tudose.

Întâlnirea lui Sorin Grindeanu cu Mihai Tudose are loc la o săptămână după ce premierul a numit-o prefect de Timiş pe Eva Andreas, fosta şefă de cabinet a lui Sorin Grindeanu.

Premierul Mihai Tudose declara, la finalul lunii august, că a mai discutat cu Sorin Grindeanu despre numirea acestuia într-un post de ambasador sau de consul.

"Am vorbit şi la nivel personal, şi politic, şi într-o echipă de partid. (...) Domnul Grindeanu a fost premierul României timp de şase luni, cu un bagaj acum de informaţii şi cu experienţă", a afirmat Mihai Tudose la sfârşitul lunii august, la un post de televiziune.

El a mai spus atunci că discuţiile cu fostul prim-ministru vor fi definitivate la începutul lunii septembrie şi că numirea lui Grindeanu într-un astfel de post ar fi "un element util pentru ţară".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici