Prima pagină » Politic » SUA propune o pauză de 60 de zile a luptelor în Gaza, conform unui plan detaliat

SUA propune o pauză de 60 de zile a luptelor în Gaza, conform unui plan detaliat

Planul propus de SUA pentru o încetare a focului de 60 de zile în Gaza vizează eliberarea ostaticilor și trimiterea rapidă de ajutoare umanitare, cu sprijinul Egiptului și Qatarului.
SUA propune o pauză de 60 de zile a luptelor în Gaza, conform unui plan detaliat
Nițu Maria
30 mai 2025, 07:24, Politic

Un nou plan american privind conflictul din Gaza prevede o pauză de două luni a luptelor.

În prima săptămână ar urma să fie eliberați 28 de ostatici israelieni, atât în viață, cât și decedați, iar în schimb ar urma să fie puși în libertate 125 de palestinieni condamnați la închisoare pe viață, precum și rămășițele a 180 de palestinieni, notează Reuters.

Documentul menționează că inițiativa are sprijinul președintelui american Donald Trump și al Egiptului și Qatarului, care joacă rol de mediatori. Ajutoarele umanitare ar urma să ajungă în Gaza imediat după ce Hamas acceptă planul de încetare a focului.

Conform propunerii, odată ce va exista o încetare definitivă a luptelor, Hamas ar trebui să elibereze și ultimii 30 de ostatici.

Casa Albă a transmis joi că Israelul a acceptat propunerea americană.

Reprezentanții Hamas au spus că analizează planul și vor transmite un răspuns vineri sau sâmbătă.

Israelul dorește ca Hamas să renunțe complet la armament, să nu mai aibă rol militar sau politic și să returneze toți cei 58 de ostatici rămași în Gaza, înainte să ia în considerare încheierea conflictului.

Hamas a respins această cerință și afirmă că Israelul trebuie „să își retragă trupele din Gaza și să se angajeze să pună capăt războiului”.

Conflictul a început după atacul Hamas asupra sudului Israelului, pe 7 octombrie 2023, în urma căruia aproximativ 1.200 de persoane au fost ucise, iar 251 de israelieni au fost luați ostatici, potrivit autorităților israeliene.