La EuropaFM, Tanczos Barna a declarat că problema pensiilor speciale trebuie analizată prin prisma echității sociale, inclusiv la nivelul Curții Constituționale. El a avertizat că diferența dintre salariul mediu din România și veniturile din magistratură este „foarte mare”, chiar dacă nivelul ridicat al salariilor din sistem nu este contestat.
„Nu contestă nimeni salariile mari, trebuie să fie bine plătiți. Dar dacă aceste diferențe salariale mari se suprapun cu o pensionare foarte avantajoasă și, pe deasupra, cu un calcul incorect al pensiei, atunci lucrurile trebuie corectate”, a spus vicepremierul.
Tanczos Barna a precizat că Guvernul și coaliția au fost de acord cu necesitatea corectării acestor dezechilibre și că s-au făcut mai multe încercări legislative pentru a rezolva problema. În acest context, el a criticat Curtea Constituțională pentru tergiversarea unei decizii clare.
„Cred că ar fi fost binevenită o decizie fără amânare. Dacă nu este constituțional, trebuia să-și asume că nu este constituțional. Dacă este, atunci nu trebuia să se tragă de timp. Trebuia să știm clar: e albă sau e neagră”, a afirmat vicepremierul.
Referitor la informațiile potrivit cărora CCR ar putea sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Tanczos Barna a avertizat că aceasta ar fi „cea mai proastă variantă”, deoarece ar însemna o amânare de luni sau chiar ani de zile, cu un termen imposibil de estimat.
„O sesizare la CJUE poate dura câteva luni, un an sau chiar doi ani. Amânarea nu este bună. Dacă nu avem o decizie până la finalizarea PNRR, mi-e teamă că suma este ca și pierdută”, a spus el.
Vicepremierul a admis că România a pierdut deja 230 de milioane de euro din cauza întârzierilor, subliniind că reforma pensiilor speciale ar fi trebuit finalizată încă din primăvara anului trecut. Potrivit lui, Comisia Europeană a acordat mai multe amânări tocmai pentru că a văzut voință politică din partea coaliției de guvernare.
„Comisia ne-a păsuit de foarte multe ori, pentru că a văzut că vrem să rezolvăm această problemă. Au fost mai multe variante, s-a refăcut legea, s-a îmbunătățit din punctul de vedere al Guvernului. Dar se pare că nici acest lucru nu a fost suficient”, a concluzionat Tanczos Barna.