Tăriceanu, acuzat că şi-a transferat un Audi A6 de la Guvern la Parlament

Deputatul PDL Cezar Preda a declarat, miercuri, în plenul Camerei, că fostul premier Călin Popescu Tăriceanu este "singurul om care nu vrea să se supună regimului de austeritate" pentru că şi-a transferat în decembrie 2008, de la Guvern la Parlament, un Audi A6.

57 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu, acuzat că şi-a transferat un Audi A6 de la Guvern la Parlament

Tăriceanu, acuzat că şi-a transferat un Audi A6 de la Guvern la Parlament (Imagine: Mediafax Foto)

"Există un singur om care nu vrea să se supună regimului de austeritate şi acesta este fostul premier, care şi-a transferat în decembrie, de la Guvern, cu sprijinul fostului ministru Cristian David şi a lui Bogdan Olteanu, un Audi A6, care a dorit să fie la dispoziţia domniei sale. Este singurul deputat al României care mai solicită să meargă cu o maşină super-specială, spre diferenţă de alţi lideri de grup", a spus Cezar Preda.

El l-a criticat dur pe Călin Popescu Tãriceanu, în timpul dezbaterilor proiectului bugetului Camerei Deputaţilor pe anul 2009, după ce liberalii, prin deputatul Eugen Nicolăescu, au cerut reducerea acestui buget.

Cezar Preda, care este şi secretar al Camerei Deputaţilor, a venit la tribuna Parlamentului pentru a explica de ce bugetul Camerei pe 2009 este mai mare cu 22,1% decât în anul 2008.

Preda a spus că în buget nu au fost prevăzute sume pentru achiziţia de maşini, arătând că sunt şefi de comisii care merg cu maşini vechi de 9 ani, autoturisme care au peste 300.000 de kilometri la bord.

El a mai spus că s-a întrebat de ce a crescut suma pentru combustibil şi a constatat că în 2007 s-au luat tichete de combustibil în valoare de 3 milioane de lei, care nu s-au folosit.

Cezar Preda i-a criticat pe liberali, care au anunţat că nu votează bugetul Camerei pe anul 2009, deputatul PDL precizând că nu-i place "făţărnicia şi populismul lăbărţat".

Citeşte şi:

Camera Deputaţilor şi-a votat bugetul pe 2009

Deputaţii au amânat discutarea bugetului instituţiei

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici