Tăriceanu: Soluţia optimă pentru rezolvarea crizei este un premier independent

Conducerea ALDE nu a propus un nume de premier la consultările de miercuri cu preşedintele Klaus Iohannis, dar Călin Popescu Tăriceanu susţine că un premier independent ar duce la rezolvarea crizei politice.

198 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu: Soluţia optimă pentru rezolvarea crizei este un premier independent

Tăriceanu: Soluţia optimă pentru rezolvarea crizei este un premier independent

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a declarat miercuri, la finalul consultărilor avute cu preşedintele Klaus Iohannis, că este din ce în ce mai clar că nu se poate contura o majoritate nici în jurul PNL, nici al PSD.

„Suntem într-un impas în care se vede din ce în ce mai clar că nu există posibilitatea configurării unei majorităţi, nici în jurul PNL şi nici de cealaltă parte. De aceea, soluţia optimă într-o astfel de situaţie este un premier independent care să conducă un Guvern însărcinat cu organizarea alegerilor la termen, deci nu anticipate”, a spus Tăriceanu.

Acesta a subliniat că liberalii nu pot conta pe votul ALDE pentru o altă învestire, pentru că au „încălcat flagrant” acordul politic, prin „racolări” din partid.

„Având în vedere încălcarea flagrantă şi vădită a acordului politic pe care l-am semnat cu domnul Orban înainte de învestirea sa ca prim-ministru, în luna noiembrie, în care specifica, în mod explicit, că sunt interzise racolările de parlamentari, aleşi locali şi alţi membri între partidele noastre, nu mai putem să-i acordăm, încă o dată, încrederea”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Acesta a mai spus că ALDE nu a venit cu o propunere de premier, fiindcă partidul său are o reprezentare scăzută, dar că susţin pentru această funcţie o persoană „de prestigiu”.

Întrebat dacă Raed Arafat ar fi potrivit, Călin Popescu Tăriceanu a răspuns că „dacă avem coronavirus, nu înseamnă că punem un medic premier”.

Klaus Iohannis a chemat, miercuri, partidele la consultări pentru desemnarea unui nou premier, după ce Ludovic Orban şi-a depus mandatul de premier desemnat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici