Teodor Meleşcanu anunţă că în cel mult două săptămâni va finaliza analiza în cazul ambasadorului George Maior

Teodor Meleşcanu a declarat, joi pentru MEDIAFAX, că în maximum două săptămâni va fi finalizată analiza MAE în cazul lui George Maior. Ministrul de Externe a adăugat că analiza ar putea include şi concluzii precum propunerea de rechemare a acestuia din funcţia de ambasador al României la Washington.

209 afișări
Imaginea articolului Teodor Meleşcanu anunţă că în cel mult două săptămâni va finaliza analiza în cazul ambasadorului George Maior

Teodor Meleşcanu anunţă că în cel mult două săptămâni va finaliza analiza în cazul ambasadorului George Maior

„Măsurile pe care le vom lua vor fi determinate de modul în care evoluează şi se clarifică temele respective, unde ar fi trebuit în mod normal ca domnul ambasador să nu folosească nişte sintagme potrivit cărora nu este vorba despre un raport, ci de mai mulţi membrii, câţiva membri care au semnat raportul Comisiei respective. Din punctul nostru de vedere, lucrul cel mai grav este faptul că în momentul în care ai o Comisie parlamentară, ca în orice sistem democratic, deciziile se iau pe bază de majoritate. Ori în momentul în care majoritatea a produs acest raport şi a fost de acord cu el, în mod evident, acesta a devenit un document oficial al Parlamentului.

A nega raportul Parlamentului este de fapt o interferenţă foarte clară în activitatea Parlamentului şi nerespectarea principiilor care ţin de separaţia puterilor în stat. Nu este normal ca din partea Executivului, oricine va fi, pe orice post este, dar cu atât mai mult un ambasador care obligaţia de a fi rezervat în relaţiile cu toate instituţiile atacă un document oficial al Parlamentul, atunci într-adevăr apar nişte probleme care trebuie să vedem în ce măsură reacţionăm şi noi”, a afirmat Teodor Meleşcanu, pentru MEDIAFAX, întrebat despre criticile fostului şef al SRI, George Maior, la adresa raportului Comisiei de control a Serviciului.

Întrebat de MEDIAFAX despre scrisoarea Comisiei de politică externă a Senatului care cerea o analiză legată de oportunitatea rechemării ambasadorului George Maior şi criticile lui Călin Popescu Tăriceanu potrivit cărora întârzie prea mult un răspuns de la MAE, Teodor Meleşcanu a spus că el ca ministru nu numeşte şi retrage ambasadori.

„Răspunsul este foarte simplu. Eu nu numesc şi nu retrag ambasadori. Tot ce pot să fac este să propun, pe baza unei analize serioase, pentru că este vorba totuşi de un post cheie pentru România, având în vedere Parteneriatul strategic între Statele Unite şi România. Deci nu este o chestiune care se face pe picior, foarte rapid, ci trebuie să fie bazată pe argumente foarte solide. Aceste argumente au început să se strângă foarte serios. De la recomandarea Comisiei de politică externă a Senatului, care a cerut această evaluare şi măsuri.

Decizia CCR referitoare la neconstituţionalitate, ilegalitatea protocoalelor care au fost semnate şi au fost semnate bineînţeles la nivelul conducerii, ultimul raport pe care l-a prezentat Comisia de control al SRI, reacţia pe care a avut-o domnul Maior, desenează de fapt care este un anumit profil şi ne dă anumite indicaţii în legătură cu ce ar trebui să fie făcut. Sunt elemente care într-adevăr ridică serioase semne de întrebare”, a explicat ministrul de Externe.

Chestionat când va avea o concluzie şi propunere în cazul lui George Maior, ministrul de Externe a replicat: „Nu este vorba de un interval foarte mare de timp. După părerea mea, două săptămâni este maximum necesar pentru finalizarea unei astfel de analize. Va fi o concluzie”.

Întrebat mai departe dacă această concluzie ar putea include propunerea de rechemare a lui George Maior din funcţia de ambasador, Meleşcanu a spus: „Sigur. Evident că se poate avea în vedere şi acest lucru”.

Fost şef al Serviciului Român de Informaţii şi actual ambasador al României în SUA George Maior a adresa o scrisoare deschisă Comisiei de control SRI, după raportul acuzator care îi vizează activitatea de la SRI în relaţia cu Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) şi modul în care ar fi fost folosită instituţia. Acesta precizează şi că SRI nu se raportează niciodată la potenţialul politic al unor persoane fizice vizate de informaţii şi a cerut declasificarea tuturor audierilor persoanelor care s-au prezentat în faţa comisiei. Maior mai face referire la raport ca fiind asumat „de o parte dintre membrii acestei”.

Raportul Comisiei de control SRI, de la jumătatea lunii aprilie 219, privind colaborarea dintre SRI şi ANI arată că faptele fostului şef al Serviciului, George Maior, „se circumscriu unor acţiuni de poliţie politică, menite să afecteze grav procese democratice, pentru a obţine influenţă politică nelegitimă”.

Pe 17 septembrie 2018, Comisia de politică externă a Senatului a stabilit trimiterea unei scrisori ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, pentru a analiza oportunitatea rechemării lui George Maior din funcţia de ambasador al României în SUA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici